Sistemul de acordare a vizelor pentru SUA a fost schimbat: anunț făcut de Ambasada SUA la București

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 29-05-2025 23:35

Actualizat: 30-05-2025 02:35

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

Ambasada Statelor Unite la București anunță că va aplica de mâine un nou sistem de programare a interviurilor pentru vize.

Până atunci, din cauza acestei actualizări, sistemul de plată pentru solicitările de viză nu va fi disponibil, conform Rador Radio România.

Ambasada precizează că cei care au deja stabilite interviuri pentru vize trebuie să se prezinte la programare în ziua și la ora respectivă.

Misiunea diplomatică mai transmite că solicitanții de viză care au avut interviuri programate în intervalul 27-29 mai, trebuie să se aștepte la întârzieri în livrarea pașapoartelor.

„Scopul călătoriei intenționate și alte fapte vor determina ce tip de viză este necesar în conformitate cu legea imigrației din SUA. În calitate de solicitant de viză, va trebui să vă asigurați că îndepliniți toate cerințele pentru a primi categoria de viză pentru care solicitați”, transmite ambasada.

Criterii de eligibilitate:

Cetățenii români și rezidenții care locuiesc în România se pot califica pentru a solicita viză fără interviu.

Copiii sub 14 ani care locuiesc în România sunt eligibili pentru serviciul de renunțare la interviu.

Solicitanții cu vârsta peste 79 de ani care locuiesc în România sunt eligibili pentru serviciul de scutire de interviu.

Solicitanții care au deținut anterior o viză din aceeași categorie care este încă valabilă sau a expirat cu mai puțin de 12 luni înainte de noua cerere.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri