Sistemul MApN a detectat drone în proximitatea frontierei cu Ucraina: Acestea nu au pătruns pe teritoriul României

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 31-07-2026 07:22

Actualizat: 31-07-2026 07:31

Article thumbnail

Sursă foto: facebook MApN

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat în cursul nopţii un grup de ţinte aeriene în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina. Ulterior dispariţiei de pe sistemele radar, au fost auzite explozii pe teritoriul ucrainean. Nu au pătruns în spaţiul aerian naţional, precizează MApN, informează News.ro.

”Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat în cursul nopţii de 30 spre 31 iulie, în jurul orei 02.30, un grup de ţinte aeriene în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Britanice din cadrul Bazei 86 Aeriene Borcea au fost ridicate de la sol la ora 02.41 pentru monitorizarea situaţiei”, anunţă MApNvineri dimineaţă.

Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea, care a transmis mesaj RO-Alert.

”Ţintele aeriene au dispărut de pe sistemele de monitorizare radar. Acestea au evoluat în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, fără să pătrundă în spaţiul aerian naţional. Ulterior dispariţiei de pe sistemele radar, au fost raportate explozii pe teritoriul Ucrainei”, informează MApN.

Alerta aeriană a încetat la ora 03.15.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură8°C
Noros
România
Vânt5km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri