Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situația zecilor de români blocați la granița cu Bulgaria:Intervenție în forță a Externelor

teodor melescanu

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, spune că au fost făcute demersurile necesare pentru deblocarea românilor din localitatea Dobrici, din Bulgaria. "Am discutat cu domnul prim-ministru şi dânsul a fost de acord să facem un demers pe lângă autorităţile bulgare pentru a trimite utilajele necesare ca să îi deblocheze pe români şi să îi ducă spre punctul de frontieră de la Vama Veche. S-a făcut această intervenţie. Există promisiunea trimiterii unui utlilaj. Recomandarea autorităţilor bulgare este ca pentru cei care au copii şi sunt probleme deosebite să se cazeze în oraşul Dobrici. Dacă nu, să aştepte sosirea acestui utilaj care să îi ducă aproximativ 50 - 80 de km, până la Vama Veche, pentru a putea să treacă în România", a anunţat Meleşcanu, duminică, la Antena 3.

Citește și: Accident GRAV cu patru victime: Intervenţie grea pentru autorităţi

El a afirmat că în prezent românii se află în siguranţă în apropierea localităţii, lângă o benzinărie. "La ora actuală nu sunt niciun fel de probleme, oamenii sunt în siguranţă în apropierea unei localităţi, la o staţie de benzină. S-au făcut toate demersurile necesare pentru a putea să deblocăm această situaţie. Avem un centru de suport şi de contact pentru cetăţenii români din străinătate şi întotdeauna când au probleme să sune la ambasada română din ţara în care se găsesc. Comunicarea lor va fi transmisă automat spre centrul nostru de suport pentru cetăţeni şi se vor lua toate măsurile necesare", a mai spus ministrul.

Citeşte şi: Cum arată soţia lui Sorin Grindeanu / FOTO

În jur de 15 - 16 autoturisme înmatriculate în România care erau blocate în zona Dobrici din nord-estul Bulgariei din cauza vremii nefavorabile au pornit spre ţară într-o coloană condusă de o maşină a Poliţiei bulgare, în această după amiază, a declarat duminică pentru Agerpres o sursă din cadrul Ambasadei României la Sofia. Operaţiunea de intervenţie a Poliţiei bulgare include şi un utilaj de deszăpezire ce merge în faţa coloanei oficiale pentru a deschide drumul, întrucât şoseaua nu fusese deloc curăţată. Coloana se deplasează pe traseul Dobrici-Balcik-Durankulak-Vama Veche. Sursa citată a aflat de la Dispeceratul Poliţiei bulgare că la Balcik vor fi preluate şi alte autoturisme cu cetăţeni români blocaţi în localitate.

Condiţiile de deplasare sunt dificile, întrucât a început din nou vântul şi este posibil să înceapă din nou să ningă. Zona de nord-est a Bulgariei a fost cel mai grav afectată de căderile de zăpadă şi valul de frig din ultimele zile. Mulţi turişti români s-au deplasat în această perioadă în Bulgaria pentru a-şi petrece sărbătorile de iarnă, cei mai mulţi în Bansko.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.