Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situația învățământului românesc: Nicio universitate din România nu mai face parte din Clasamentul Academic Ranking of World Universities

servuscluj.ro
Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca ubb

Nicio universitate din România nu mai face parte din Clasamentul Academic Ranking of World Universities (ARWU), realizat, încă din 2003, de Shanghai Ranking Consultancy. Harvard este, pentru al 21-lea an consecutiv, pe locul 1 în lume. Anul trecut, singura universitate română din clasament a fost Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Clasamentul Academic Ranking of World Universities (ARWU) 2023, publicat de Shanghai Ranking Consultancy, a analizat peste 2.500 de instituţii, dintre care 16 sunt din România.

Cele mai bune 1.000 de universităţi din lume sunt publicate în clasament, în acest an niciuna dintre universităţi nefiind din România.

Universitatea Harvard se află în fruntea clasamentului pentru al 21-lea an, urmată de Stanford şi MIT.

Alte universităţi din Top 10 sunt Cambridge (locul 4), Berkeley (locul 5), Princeton (locul 6), Oxford (locul 7), Columbia (locul 8), Caltech (locul 9) şi Chicago (locul 10).

Potrivit relizatorilor clasamentului, în Europa continentală, Universitatea Paris-Saclay (locul 15) urcă o poziţie şi rămâne cea mai bună, urmată de ETH Zurich (locul 20).

În rândul universităţilor asiatice, Universitatea Tsinghua (locul 22) urcă patru poziţii şi deţine pentru prima dată cel mai bun loc în Asia.

Două universităţi chineze îşi fac prima apariţie în ARWU Top 100, şi anume Central South University (locul 95) şi Nanjing University (locul 96).

Potrivit realizatorilor clasamentului, sunt 35 de universităţi care intră pentru prima dată în Top 1.000.

Polonia are 9 universităţi în top, Cehia are 6, Ungaria are patru.

Clasamentul a fost publicat pentru prima dată în iunie 2003.

În 2022, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca făcea încă parte din clasament, unde a fost inclusă  în 2017.  În 2019, din clasament făcea parte şi Universitatea din Bucureşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.