Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situaţia răniţilor din Colectiv: Anunţ de la Ministerul Sănătăţii

colectiv

Ministerul Sănătăţii a anunţat luni că un singur pacient rănit în incendiul din Clubul Colectiv mai este internat în străinătate, zece merg în clinici din Belgia şi Germania pentru recuperare sau tratament. "Este vorba despre un pacient internat în Belgia. Alţi zece merg în clinci din Germania, în general la recuperare sau tratament", a spus Valentin Popescu, purtătorul de cuvânt al MS.

Doctorii din străinătate vorbesc şi despre unele intervenţii chirurgicale la care ar putea fi supuşi unii dintre răniţi. În urmă cu patru luni, un număr de 17 dintre cei 46 de răniţi în incendiul din Colectiv transferaţi în străinătate mai erau încă în tratament în unităţi sanitare din Belgia, Germania, Franţa, Olanda şi Marea Britanie, şapte fiind internaţi, restul în ambulatoriu, scrie news.ro. Potrivit datelor centralizate la Ministerul Sănătăţii, 46 de tineri răniţi în incendiul din Colectiv au fost transferaţi la clinici din străinătate, iar dintre aceştia 11 au decedat.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.