Un parlamentar slovac a clarificat faptul că pietonii nu vor avea o limită de viteză, după ce dezbaterea politică în jurul unui amendament de lege a dus la confuzie şi ironii, relatează dpa și Agerpres.
Parlamentarul Lubomir Vazny, care a redactat amendamentul, a declarat miercuri seară pentru postul public de televiziune STVR că criticile se bazează pe o neînţelegere. Limita de viteză se aplică numai celor care utilizează trotuare, a spus el, nu şi persoanelor care merg pe jos.
Amendamentul, adoptat de o majoritate parlamentară marţi, defineşte pentru prima dată o "viteză de mers pe jos" de 6 kilometri pe oră şi o stabileşte ca limită de viteză pentru oricine are voie să utilizeze trotuare în anumite condiţii.
Vazny a spus că scopul este de a proteja pietonii, asigurând că skaterii, bicicliştii şi utilizatorii de trotinete electrice nu se deplasează semnificativ mai repede decât ritmul de mers pe jos.































Comentează