Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Skoda este pe ultima sută de metri în procesul de ieşire de pe piaţa din Rusia

Skoda

Constructorul auto ceh Skoda Auto, o divizie a grupului german Volkswagen, este pe ultima sută de metri în procesul de ieşire de pe piaţa din Rusia, după ce a suferit o lovitură de aproape 700 milioane de euro de pe urma invaziei ruseşti în Ucraina, a declarat joi directorul general de la Skoda, Klaus Zellmer, transmite Reuters.

Skoda, liderul pieţei auto şi coloana vertebrală a sectorului industrial din Cehia, a văzut cum operaţiunile sale din Rusia au fost afectate de perturbările provocate de război şi de sancţiunile occidentale impuse Rusiei, informează Agerpres.

Constructorul auto ceh a informat joi că în 2022 profitul său net a scăzut cu 11,7%, până la 489 milioane de euro, fiind afectat şi de o creştere semnificativă a preţurilor la materii prime şi de blocajele de pe lanţurile globale de aprovizionare.

Livrările de automobile Skoda pe piaţa din Rusia s-au prăbuşit până la 18.300 de unităţi în 2022, de la 90.400 de unităţi în 2021, an în care Rusia a fost a doua cea mai important piaţă mondială pentru Skoda.

"Discuţiile cu privire la vânzarea operaţiunilor sunt pe ultima sută de metri, dar nu vă pot oferi detalii până când nu vor fi convenite de toate părţile", a declarat Klaus Zellmer, la o conferinţă de presă dedicată prezentării rezultatelor anuale.

Potrivit lui Zellmer, Skoda intenţionează să înlocuiască producţia rusească pierdută la celelalte uzine pe care le are la nivel mondial.

Cu privire la perspectivele pentru acest an, Martin Jahn, responsabil pentru vânzări în boardul Skoda, a spus că producţia şi vânzările ar trebui să fie mai mari decât cele din 2022, când livrările globale au scăzut până la 731.300 de autovehicule. Un element care ar trebui să ajute la creşterea vânzărilor este apropiata intrare a Skoda pe piaţa din Vietnam, unde constructorul ceh ar urma să înceapă să îşi vândă automobilele în al doilea trimestru.

Martin Jahn a estimat că potenţialul iniţial al pieţei din Vietnam este de 30.000 de automobile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.