stiripesurse.ro

 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Slăbirea după sărbători, o provocare cu reguli simple/ STUDIU

După sărbători se număra kilogramele şi centrimetri acumulaţi în jurul taliei pentru că, nu-i aşa, puţini sunt cei care trec peste petrecerile Crăciunului şi ale Anului Nou fără silueta rotunjita. Vacanţa de iarnă nu înseamnă doar timp petrecut departe de birou, ci şi o pauză de reguli. Nu ne mai interesează ce şi cât mâncăm, uitam adresa sălii de sport, iar urmările celor câteva zile de leneveala se văd când ne trezim din mahmureală sărbătorilor. Pentru a intra din nou în hainele cumpărate înainte de Crăciun este suficient să urmăm câteva reguli simple şi kilogramele se vor topi negreşit!

Cercetătorii au descoperit o dietă bazată pe proteine care în 8 săptămâni vă ajută să daţi jos 5 centimetri din jurul taliei. Dieta reduce procentul de grăsimi şi carbohidraţi pe care îl acumulează corpul, dar nu îi înfometează pe cei care apelează la această metodă pentru a elimina kilogramele în plus. Studiul a fost realizat la comanda Marks&Spencer, iar cercetătorii s-au bazat, pentru crearea acestei reţete, pe un grup de 45 de voluntari care, la finalul experimentului, au pierdut în medie 4,7 kilograme. Daily Mail scrie că 12 dintre aceste persoane au pierdut 6,5 kilograme în urma dietei. Persoanele care urmează dieta trebuie să alterneze două meniuri care nu conţin mai mult de 1.000 de calorii fiecare:

Ziua 1 - 1.000 de calorii

- Micul dejun: Trei felii de bacon, o lipie şi o roşie mare = 290 de calorii

- Prânzul: Salată de pui marocană = 330 de calorii

- Cina: Carne de vită gătită în stil mexican, cu ardei, cartofi ţărăneşti, mazăre şi porumb = 380 de calorii

Ziua 2 - 955 de calorii

- Micul dejun: 200 de grame fasole coaptă cu o bucată de pâine crocantă = 280 de calorii

- Prânzul: O porţie de creveţi cu orez şi linte = 275 de calorii

- Cina: Kofte din miel şi pui. Un bol mare de salată. Nectarine = 400 de calorii

Reguli esenţiale dacă vreţi să slăbiţi sănătos

1.   Nu reduceţi drastic numărul de calorii

După o perioadă în care aţi mâncat tot ce aţi vrut, în cantităţile pe care le-aţi vrut, este total greşit să reduceţi, dintr-o dată, numărul de calorii! Este o soluţie total greşită care nu va face decât să vă bulverseze organismul şi de aici până la apariţia problemelor de sănătate nu este decât un pas. Profund nerecomandata este infometarea! Nici vorbă să renunţaţi la alimentaţie pentru că, nu doar că vă veţi îmbolnăvi, însă slăbirea bruscă pe care o veţi experimenta înfometându-vă câteva zile va atrage, după sine, atunci când veţi începe să mâncaţi normal, şi mai multe kilograme decât înainte. De fapt, aşa se şi nasc tulburările grave de alimentaţie - de la diete dure care efectiv torturează corpul. Mâncaţi trei mese, ciuguliţi gustări, depăşiţi 1000, chiar 1200 de calorii zilnic.

2.  Evitaţi dietele restrictive!

Dietele care va impun să mâncaţi numai un anumit timp de alimente (numai fructe şi legume sau numai carne, s.a.m.d.) va privează organismul de nutrienţi esenţiali. Moderaţia este cuvântul de lege în „proiectul” vostru de slăbit! Mâncaţi orice vă este pofta, însă în cantităţi mici, aşa încât să vă satisfaceţi poftă şi nu foamea. După o săptămână de mese încărcate cu sarmale, cârnaţi, fripturi şi torturi, va deveni frustrant să aveţi în farfurie două frunze de salată şi o rosie! Nu veţi rezista mult timp în situaţia aceasta, aşa că nutritionistii recomanda să mâncaţi din toate, dar câte puţin. Evident, din acest „toate” trebuie să fie excluse dulciurile, prajelile şi băuturile carbogazoase. Sunt şi nesănătoase, dar niciodată nu pot fi aliaţii siluetei la care visaţi! În schimb, alegeţi carne slabă la grătar (pui, peste) la care asortaţi nu cartofi prăjiţi, ci salate generoase din legume sau legume la grătar. Evitaţi maioneza şi sosurile grase şi preferaţi dressingul din oţet balsamic şi ulei de măsline. Vor da un gust delicios salatelor din legume şi nici nu au multe calorii. În locul chipsurilor, biscuiţilor sau a ciocolatei, alegeţi să ronţăiţi beţe de morcovi, migale, diverse alte nuci, însă neprăjite şi nesărate.

2.   Sportul înseamnă jumătate din dieta

Dacă vă gândiţi că puteţi avea formele tipei din reclama fără să transpiraţi o secundă în sala de sport, renunţaţi la această idee! Silueta subţire cu sport se ţine, să vă intre bine în cap! Dieta este extrem de importantă, desigur, dar sportul practicat corect şi cu regularitate va uşurează jumătate din efortul slăbirii. Pe lângă sănătatea care vine la pachet cu mişcarea fizică, veţi avea forme tonifiate, veţi scăpa de celulită, pielea flască va fi o urâtă amintire, iar energia de care vă veţi bucura după aceea, va fi doar un motiv pentru care, odată intrat sportul în viaţa voastră, nici că va mai ieşi prea uşor! Trebuie doar să vă faceţi curaj să vă apucaţi de sport pentru că beneficiile acestuia asupra sănătăţii şi asupra siluetei nu vor întârzia să apară! Va fi o dependentă sănătoasă, ne asigura specialiştii!

Ce nu trebuie să gândeşti dacă vrei să fii (mai) slabă

1. Nu pot trăi fără dulciuri!

Da, zahărul dă dependenţă, dar asta nu te încurajează în misiunea ta de a elimina dulciurile din alimentaţie! Cercetătorii de la Universitatea Duke, din Carolina de Nord, pretind că, de fapt, creierul uman “simte” faptul că dulciurile sunt bogate în calorii şi că îi “răsplătesc” pe oameni când le consumă, prin eliberarea de hormoni care îi fac să se simtă mai fericiţi. Aşadar, totul ţine de voinţă! Poţi învinge pofta de dulce prin alegerea fructelor, atât a celor proaspete, cât şi a celor uscate în detrimentul prăjiturilor! Ai mânca o amandină? Alege o bucăţică de ciocolată amăruie, mai degreaba! Este şi sănătoasă, nici nu îngraşă atât de tare! Bea un suc proaspăt de portocale, fă-ţi o limonadă din suc de lămâie şi puţină miere, mănâncă un măr şi lasa platourile cu savarine, ecleruri şi tort plin de frişcă şi creme extradulci! Încet, încet, vei vedea că pofta de dulce va fi o simplă amintire! Creierul nu-şi va mai aduce aminte de efectele zaharului şi nu-ţi va mai trasmite impulsuri legate de consumul acestuia! Iar kilogramele se vor topi, în timp, dar şi sănătatea ta va fi mult mai bună!

Sunt pofticioasă!

Poate că eşti, dar asta nu-i o scuză pentru a mânca în cantităţi industriale alimentul de care îţi este poftă! Nu este un păcat capital dacă mănânci o sârmă, dar de la cinci în sus avem o problemă! Un biscuite nu te omoară, dar opreşte-te aici, nu devora tot pachetul! Nici o gură sau un pahar cu suc băut o dată pe săptămâna nu înseamnă o tragedie, dar un litru pe zi, da! Aşadar, poftele alimentare nu sunt o scuză a faptului că mănânci orice, oricât! Conştientizează ceea ce faci şi opreşte-te la timp!

2. Metabolismul lent nu mă ajută să slăbesc!

Metabolismul presupune conversia caloriilor în energie utilizabila de către organism. Dacă avem un metabolism prea lent, atunci caloriile nu sunt arse suficient de repede şi sunt transformate în grăsimi. Dacă de multe ori ai impresia că te îngraşi de la orice, chiar şi de la apă, este clar că ai ţinut cure de slăbire prea drastice care ţi-au dat metabolismul peste cap. El începe să stocheze tot ce îi dai, de teamă să nu mai fie supus la o nouă sesiune de înfometare. Vestea bună esta că metabolismul poate fi transformat dintr-unul lent într-unul rapid, cu puţină răbdare. Metabolismul poate fi accelerat printr-un consum normal de apă, de 2 litri pe zi, o alimentaţie sănătoasă şi moderată, cu mult ghimbir şi ardei iuţi, evitarea stresului şi sport în mod regulat. Fă mai mult sport dacă metabolismul tău este unul lent! Controlează-l tu pe el, nu el pe tine!

3. Sunt gravidă, trebuie să mănânc pentru doi!

Ba nu, nu trebuie! Dacă eşti însărcinată, cu atât mai mult ai motive să rămâi sănătoasă. Nu te arunca asupra batoanelor de ciocolată îndată ce testul arătă două linii. Vei regreta în aproximativ… patruzeci de săptămâni! Mănâncă pentru doi doar alimente sănătoase, nu platouri cu prăjituri şi castroane cu jumări, stropite din plin cu băuturi dulci, pline de chimicale! Nici un medic nu te va încuraja să dublezi porţiile de hamburgeri şi cartofi prăjiţi, doar pentru că porţi un copil în pântece! Ai grijă la tot ceea ce mănânci pentru că nu doar îţi vei dubla proporţiile, dar rişti să te îmbolnăveşti! Inutil de spus că şi bebeluşul pe care te pregăteşti să-l aduci pe lume va avea de suferit din cauza nesăbuinţei tale alimentare!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.