Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

După Ungaria, un al doilea stat din UE va începe administrarea vaccinului Sputnik V

vaccin Sputnik V

Guvernul slovac a dat undă miercuri începerii administrării vaccinului rusesc Sputnik V, după mai multe luni de controverse pe acest subiect, care au dus la demisia premierului Igor Matovic şi la remanierea unor miniştri, inclusiv a celui de la Sănătate, transmit Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.

Slovacia va deveni astfel al doilea stat membru al Uniunii Europene care utilizează vaccinul Sputnik V, după Ungaria, deşi acesta nu a fost încă autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Slovacia, ţară cu 5,5 milioane de locuitori, a importat în martie 200.000 de doze de vaccin Sputnik V, care au stat de atunci în depozit în aşteptarea aprobării.

'Există încă un număr care nu e neglijabil de cetăţeni ce declară că nu se vor vaccina decât cu Sputnik V', se arată în motivarea deciziei guvernului.

Acest fapt nu poate fi ignorat dacă obiectivul este vaccinarea unui procent suficient din populaţie, mai explică guvernul.

Ministrul sănătăţii, Vladimir Lengvarsky, a primit dispoziţie oficială să asigure startul vaccinării cu Sputnik V până la data de 7 iunie.

Potrivit guvernului, aprobarea pentru administrarea vaccinului rusesc este valabilă doar pentru cele 200.000 de doze aflate deja în ţară. Acordul cu Rusia prevedea achiziţia în total a 2 milioane de doze, însă nu au fost anunţate planuri cu privire la importul restului de doze.

Până acum, 1,6 milioane de slovaci au primit primele doze din cele patru vaccinuri aprobate de EMA (Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson & Johnson).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.