Slovacia ne ofer[ sprijinul pentru aderarea la Schengen

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 10-10-2016

Actualizat: 10-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: enational.ro

Preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, aflat în vizită de stat în România, a declarat luni că ţara sa sprijină România în privinţa aderării la zona Schengen. "România are propriile sale ambiţii de a deveni membru Schengen şi are sprijinul nostru total şi vom face tot ce este posibil să ajutăm România", a spus Andrej Kiska la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit omologului său slovac pentru faptul că Slovacia sprijină constant eforturile României de a adera la spaţiul Schengen, asumând-şi această poziţie într-un mod "vocal şi activ la nivel european". Discuţiile dintre cei doi oficiali au vizat şi minorităţile slovacă şi română din cele două ţări, schimburile comerciale, cooperarea în plan european, aspecte care vizează proximitatea Uniunii Europene, evoluţiile din regiunea Mării Negre. "Am căzut de acord că este necesară o abordare strategică cu privire la Parteneriatul Estic, injectarea sa cu o nouă viziune, astfel încât partenerii noştri să fie stimulaţi în dezvoltarea relaţiei cu Uniunea Europeană. Am vorbit în acest context, evident, şi despre Republica Moldova, despre cum putem sprijini mai bine consolidarea proceselor democratice şi a reformelor, astfel încât Republica Moldova să avanseze pe drumul european", a spus preşedintele Iohannis.

În contextul primirii preşedintelui Slovaciei, la Palatul Cotroceni a fost semnat un program de colaborare între ministerele Culturii din România şi Slovacia pentru perioada 2016-2020. Preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, efectuează o vizită de stat în România luni şi marţi, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri