Slovenii au respins duminică cu peste 60% din voturi, în cadrul unui referendum cu o mobilizare scăzută a alegătorilor, legea care autoriza căsătoria între persoanele de acelaşi sex adoptată de deputaţii acestei ţări în martie, potrivit rezultatelor aproape finale date publicităţii de comisia electorală, relatează AFP.
Cei care se opune căsătoriei homosexuale, iniţiatorii referendumului, au obţinut 63,12% din voturi după numărarea a 96% dintre buletine, în timp ce susţinătorii legii au beneficiat de voturile a 36,88% dintre participanţii la scrutin. Numai 35,65% dintre alegători au participat la referendum, ceea ce nu a împiedicat realizarea cvorumului necesar pentru validare.
Cei care se opuneau legii trebuiau să mobilizeze cel puţin 342.000 de alegători, dintr-un total de 1,7 milioane. Ei au reuşit, conform informaţiilor disponibile în acest stadiu, să mobilizeze 370.000 de votanţi.
Slovenia este prima ţară din fostul bloc comunist care a adoptat o lege care autoriza căsătoria între persoanele de acelaşi sex.
Legea a fost adoptată cu o largă majoritate de Parlament cu voturile stângii şi ale partidului centrist al prim-ministrului Miro Cerar şi aceasta acorda cuplurilor de homosexuali şi de lesbiene aceleaşi drepturi ca şi celor heterosexuale, printre care şi pe cel de adopţie, punctul cel mai contestat de opozanţii acestui text legislativ.
Papa Francisc a pledat în această săptămână pentru un "nu" la referendum, cerându-le slovenilor să susţină "familia, structura de referinţă a vieţii în societate". În micul stat UE de două milioane de locuitori, opozanţii căsătoriei homosexuale au fost susţinuţi de opoziţia de dreapta şi de Biserica catolică.
Legea votată în martie a redefinit căsătoria drept "uniunea pe viaţă a două persoane indiferent de sexul lor". După victoria taberei "nu", codul familiei ar urma să revină la formula iniţială şi să limiteze drepturile homosexuale la o uniune civilă, în vigoare de mai mulţi ani.
Organizarea referendumului a suspendat aplicarea legii şi niciun cuplu homosexual nu apucat să se căsătorească în faţa legii. Prim-ministrul Miro Cerar şi preşedintele Borut Pahor au susţinut tabăra lui "da".AGERPRES
Slovenia: Căsătoria între persoanele de acelaşi sex, respinsă prin referendum cu peste 60%
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

14
Preşedintele Finlandei declară că NATO începe să prindă un contur mai european
14

107
De ce se tem liderii țărilor arabe ca Donald Trump să nu oprească prea repede războiul cu Iranul
107

285
Trump dă cu pumnul în masă: lasă Ucraina fără arme dacă Europa nu-l ajută să redeschidă strâmtoarea Ormuz
285

23
Rebelii houthi din Yemen avertizează că ar putea închide strâmtoarea Bab el-Mandeb
23

354
Armenia, la răscruce în pline tensiuni cu Rusia. Vladimir Putin avertizează: 'Aderarea la UE este imposibilă'
354

304
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia anunță că a ocupat toată regiunea Lugansk
304

473
După 50 de ani de așteptare, Luna are din nou oaspeți: misiunea Artemis 2 a fost lansată cu succes
473

648
Rușii anunță un progres major pe frontul de est: Întregul Lugansk este sub controlul trupelor Kremlinului
648

1.068
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.068

57
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
57

844
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
844

38
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
38

3.500
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
3.500
















Comentează