Slovenia va returna Croaţiei trenurile cu migranţi dacă autorităţile de la Zagreb nu vor prezenta liste complete cu identitatea şi naţionalitatea celor aflaţi în aceste trenuri, măsură luată după ce s-a constatat că numeroşi migranţi mint cu privire la ţara lor de origine pentru a nu fi consideraţi refugiaţi economici, a anunţat miercuri un secretar de stat din Ministerul sloven de Interne, citat de agenţiile Hina şi EFE.
Anterior, guvernul de la Ljubljana a anunţat că este în căutare de traducători de limba arabă care să ajute la identificarea migranţilor şi la confirmarea naţionalităţii lor.
Reacţionând în faţa tendinţei statelor vest-europene de a limita primirea refugiaţilor economici, respectiv cei care nu provin din zone de conflict şi în cazul cărora este evident că vin în Europa doar pentru un trai mai bun, unele ţări aflate pe aşa-numita rută a Balcanilor folosită de migranţi, respectiv Serbia, Croaţia şi Slovenia, au decis să permită numai intrarea celor proveniţi din Siria, Irak şi Afganistan.
Prin urmare, migranţi proveniţi din alte state au început să declare că sunt cetăţeni ai uneia dintre aceste trei ţări.
Prima care a luat măsuri în faţa acestei situaţii a fost Austria, ţara ce urmează imediat după Slovenia pe ruta balcanică, autorităţile de la Viena anunţând săptămâna trecută că vor returna Sloveniei acei migranţi care au minţit asupra naţionalităţii lor.
În primele cinci zile ale acestui an, în Slovenia au intrat aproape 13.000 de migranţi veniţi mai ales din Orientul Mijlociu şi care doresc să ajungă în statele vest-europene, număr semnificativ având în vedere condiţiile iernii. AGERPRES
Slovenia va returna Croaţiei migranţii a căror identitate nu este verificată
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

1.735
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.735

2.804
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.804

3.002
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.002

3.712
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.712

3.005
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.005

1.061
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.061

5.836
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.836

2.359
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.359

3.515
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.515

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.294
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.294

1.836
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.836

46
Inflaţia va creşte până la 3,1% în trimestrul al doilea, estimează BCE
46
















Comentează