O slujbă de pomenire a poetului Mihai Eminescu a fost oficiată, joi, de Ziua Culturii Naţionale, în contextul împlinirii a 176 de ani de la naşterea acestuia, la mormântul său din Cimitirul Bellu.
Slujba parastasului a fost oficiată de Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, informează Agenţia Basilica a Patriarhiei Române.
"Întotdeauna, la 15 ianuarie sau la jumătatea lunii iunie, ochii noştri se îndreaptă către chipul lui Eminescu, care a rămas nemuritor", a subliniat Preasfinţitul Părinte Timotei, care a amintit că despre poetul Mihai Eminescu au vorbit mulţi istorici, oameni de cultură, poeţi şi autori, evidenţiindu-l pe Patriarhul Miron Cristea.
"Nu-l putem uita pe Miron Cristea, întâiul Patriarh al României, primul dintre cei care i-au acordat lui Eminescu o lucrare care a rămas deschizătoare de drum, el folosind cele mai frumoase cuvinte atunci când l-a elogiat pe Eminescu", a arătat Preasfinţia Sa, potrivit sursei citate.
Episcopul vicar a subliniat că acei care l-au cunoscut pe Mihai Eminescu l-au descris ca un om modest dincolo de geniul lui, care i-a uimit pe toţi. "Aceste amintiri ne fac să înţelegem că unii oameni rămân nemuritori dincolo de trecerea timpului", a spus Preasfinţitul Părinte.
Slujba parastasului a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi la Capela Cimitirului Bellu.
Anual, în data de 15 ianuarie este sărbătorită Ziua Culturii Naţionale, dată care coincide cu ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu.





























Comentează