DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Soțul Monicăi Iacob Ridzi îi calcă pe urme: DNA îl acuză de abuz în serviciu și deturnare de fonduri

monica tiberiu ridzi revistatango.ro

Un celebru primar de oraş are mari probleme. Procurorii îi aduc acuzaţii extrem de grave. Edilul din Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi e urmărit penal pentru abuz în serviciu şi deturnare de fonduri, în urma unor plângeri adresate Direcției Naționale Anticorupție de fostul consilier local, Viorica Macavei.

Dosarul de la DNA a fost transmis către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, procurorii anticorupție declinându-și competența prin ordonanța emisă pe 19 august. În sesizarea transmisă procurorilor anticorupție, Viorica Macavei, fost consilier, arăta că primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, și Adrian Gărdean ”au pus bazele unei înțelegeri ilicite în scopul atragerii de fonduri publice pentru domeniul schiabil din masivul Parâng și folosirea acestora în scop personal”.

Citeşte şi: Surprize uriaşe între românce, la US Open, în primul tur

Acesta își susține afirmațiile și pe comunicatul prin care DNA făcea referire la alocarea fondurilor către stațiunile montane din Valea Jiului la momentul în care a fost pus sub acuzare, în dosarul Gala Bute, fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, dar lu raportul corpului de control al primului ministru din 2014, prin care erau indicate anumite nereguli la proiectul turistic din Parâng. "Începând cu licitația pentru studiul de fezabilitate pentru o sumă exagerată de 5,3 milioane de lei, licitație cu cântec pentru care Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a cerut anularea, s-a continuat cu licitația de 70 milioane de euro pentru contractul de lucrări la care trei firme au concurat individual, apoi sub pretextul unui aviz de mediu s-a anulat licitația și a fost reluată cu cele trei firme asociate pentru a nu fi nevoite să mai concureze între ele și implicit pentru a nu scădea prețul lucrărilor, astfel observăm foarte clar că lucrurile nu au fost corecte”, se mai arată în sesizarea către DNA.", a spus denunţătorul în faţa procurorilor conform gazetadedimineata.ro.

Citeşte şi: Artificiul prin care Petre Tobă ar vrea să scape de acuzaţiile de plagiat / FOTO

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a declarat că nu știe că are un dosar pentru abuz în serviciu și deturnare de fonduri. ”Nu mi s-a comunicat că sunt urmărit penal. Nu am fost chemat nici la Parchet, nici la DNA, nu am știut nici de plângerile făcute. Urma campania electorală din 2016, cred că pe fondul acesta vin reclamațiile”, a precizat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi conform sursei citate.

În ceea ce privește acuzațiile de abuz în serviciu și detrurnare de fonduri, DNA a decis formarea unui nou dosar. ”Disjungerea cauzei și declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara cu rpivire la infracțiunile de abuz în serviciu și deturnare de fonduri”, se arată în ordonanța procurorilor anticorupție.", spun procurorii.

Citește și: O vedetă de la Antena 1 spune că a fost VIOLATĂ: ‘M-a tras de păr până în toaleta restaurantului, apoi m-a împins, m-a violat’

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.