Un arădean stabilit de peste 30 de ani în Germania a primit de la Primăria Arad o notificare prin care i se cere plata, pe persoană fizică, a unui impozit de aproape 15.000 de euro pentru o casă din centrul orașului, după ce anul trecut achitase doar 1.400 de lei (mai puțin de 300 de euro), adică de 53 de ori mai puțin.
Dan Domnescu, om de afaceri stabilit în Germania, a moștenit o casă cu patru apartamente în centrul Aradului, toate închiriate, care îi aduce lunar aproximativ 700 de euro din chirii. Anul trecut, pentru același imobil, Domnescu a plătit 1.400 de lei impozit către Primăria Arad.
„Am crezut că are un zero în minus”. Proprietarul spune că a început să caute explicații
Conform declarațiilor sale pentru Antena 3 CNN, afaceristul a citit greșit cifra și a crezut inițial că notificarea pentru 2026 indică o sumă mult mai mică, cu un zero în minus. Când și-a dat seama că suma era extrem de mare, a început să contacteze instituțiile și să caute explicații.
Acesta trăiește în Germania într-o casă de peste 270 mp, pentru care achită anual 1.200 de euro impozit. Casa din Arad este o moștenire de familie, confiscată inițial de comuniști, iar familia intenționa să o păstreze.
Din cele patru apartamente, două sunt ocupate de chiriași, unul este liber, iar al patrulea găzduiește o grădiniță. Din cauza impozitului extrem de mare, Domnescu ia acum în calcul să vândă imobilul.
Explicația Primăriei: clădirea figurează ca nerezidențială și trebuie evaluare
Reprezentanții Primăriei Arad au precizat că impozitul este mare deoarece imobilul figurează în acte ca nerezidențial și că, pentru recalcularea taxei, proprietarul trebuie să facă o evaluare a imobilului.
Situația nu este izolată: numeroși proprietari din centrul Aradului care dețin mai multe locuințe s-au confruntat cu creșteri semnificative ale taxelor. În prezent, Dan Domnescu caută un avocat care să-l ajute să înțeleagă modul de calcul al impozitului și să identifice eventuale soluții, conform factual.
Avertismente despre executări silite mai rapide și „Pachetul 2” de măsuri fiscale
Majorarea de taxe și de impozite a lovit ca un bumerang românii. Însă, pe lângă sumele mult mai mari care trebuie plătite de contribuabili, legile incluse în Pachetul 2 al lui Ilie Bolojan au generat temeri că executarea silită ar putea deveni mai rapidă pentru cei cu datorii la administrațiile financiare, inclusiv pentru românii din diaspora care dețin proprietăți în țară.
Într-o postare recentă pe Facebook, europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea avertiza că statul poate executa mult mai repede românii cu datorii la Fisc, care se pot trezi cu locuințele luate de autorități.
Declarația lui Gheorghe Piperea
„Regimul bolojanian face tot ce îi stă în putință ca să vă ia proprietățile imobiliare, respectiv, să vă falimenteze (...) diaspora: aveți terenuri agricole nelucrate de doi ani sau case ori terenuri abandonate de doi ani? Urmează să vi se aplice o taxă locală cu 500% mai mare decât cea ‘normală’, care este și ea propusă a fi majorată cu 80-400% (...) dacă nu plătiți, veți fi executați silit, inclusiv prin vânzarea acelor terenuri și clădiri”.
Ce arată verificările și ce se întâmplă dacă taxele nu sunt plătite
Verificările arată că Codul fiscal reglementează modul în care consiliile locale pot majora impozitele și taxele locale, iar plafonul general de majorare a fost modificat recent. În același timp, prevederi precum majorarea cu până la 500% pentru terenuri agricole nelucrate timp de doi ani consecutiv sau pentru clădiri și terenuri neîngrijite în intravilan existau de ani de zile și se aplică prin hotărâre de consiliu local, indiferent dacă proprietarul este în țară sau în diaspora.
În cazul neachitării taxelor, Codul de procedură fiscală prevede majorări de întârziere, somații și, dacă datoria nu este achitată, popriri și sechestru, urmate de valorificarea bunurilor pentru recuperarea creanțelor. Contribuabilii pot solicita și „înlesniri la plată” – eșalonări sau amânări – înainte de a ajunge în executare silită.
Negrescu: „Oamenii trebuie să profite de reducerea de 10% până la 31 martie”
Contactat de Gândul, analistul economic Adrian Negrescu a recomandat plata cât mai rapidă a impozitelor locale, inclusiv pentru a beneficia de reducerea de 10% acordată celor care achită până la 31 martie.
”Ce trebuie să înțeleagă oamenii? Că trebuie să profite de acea reducere de 10% pe care statul o oferă pentru cei care își plătesc impozitele până la 31 martie. Și cred că, având în vedere valoarea impozitului pe casă și pe mașină, deja reprezintă o sumă importantă acest discount oferit de către autorități. Cu cât amână mai mult plata taxelor, cu atât au de pierdut, din punctul meu de vedere. Mai cu seamă că printre măsurile de reformă propuse de către autorități, de Ministerul Dezvoltării, am înțeles, se află inclusiv vânzarea datoriilor populației către firme de recuperare. Ceea ce, din punctul meu de vedere, începe să devină un mare semn de întrebare legat de atitudinea statului”, explică Adrian Negrescu.
Analistul a avertizat că taxele locale sunt titluri executorii și a indicat drept opțiune, în situații-limită, inclusiv mecanismul falimentului personal, pentru cei care nu își pot achita datoriile și vor să evite pierderea bunurilor.
”Oamenii trebuie să înțeleagă că facturile că taxele și impozitele locale sunt titluri executorii, nu mai e nevoie de proces pentru a fi dat în judecată. Cei care se află în situația nefericită de a nu putea să plătească au luat dispoziție o lege. Se cheamă legea falimentului personal, care îi protejează în fața acestor solicitări ale statului, ale firmelor care au recuperat datorii de la ei. Și cred că trebuie să apeleze la un profesionist în domeniu pentru a se proteja împotriva unui potențial executant silit al locuinței, al veniturilor lor și a încerca, în acest fel, cu ajutorul unor profesioniști în domeniu, să negocieze un plan de plată eșalonată a datoriilor pe care le au, în așa fel încât să nu fie dați afară de case”, mai explică Adrian Negrescu.





























Comentează