Avansul Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) în intenţiile de vot ale electoratului spaniol în perspectiva alegerilor din 10 noiembrie este în scădere, făcând tot mai puţin probabil scenariul ca premierul în exerciţiu Pedro Sanchez să obţină o majoritate, indică un sondaj de opinie realizat de GAD3 pentru cotidianul ABC, transmite luni Reuters potrivit Agerpres.
Socialiştii ar pierde cinci mandate parlamentare şi împreună cu partidul Unidas Podemos (extremă stânga) ar urma să deţină 155 dintre cele 350 de locuri în Congresul Deputaţilor (camera inferioară a parlamentului spaniol), având nevoie de sprijinul separatiştilor şi al naţionaliştilor pentru a coagula o majoritate, într-o perioadă de sporire a tensiunilor în Catalonia.
Partidele de pe partea dreaptă a scenei politice spaniole, printre care formaţiunea de extremă dreapta Vox, ar obţine împreună 160 de mandate, cu 11 mai multe decât în aprilie.
Partidul Popular (PP, de opoziţie) ar urma să aibă 100 de mandate, cu 34 mai multe faţă de scrutinul din aprilie, iar partidul liberal Ciudadanos ar obţine doar 17 locuri, cu 40 mai puţine faţă de acum şase luni.
Sondajul GAD3 a fost realizat pe un eşantion de 2.730 de cetăţeni spanioli cu drept de vot, în perioada 21-24 octombrie, pe fondul protestelor din Catalonia faţă de condamnarea la închisoare a nouă lideri separatişti.
Socialiştii, pe prima poziţie în intenţiile de vot înaintea alegerilor din 10 noiembrie din Spania
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

356
Mesaj direct către Washington - Noile teste cu rachete supervizate de Kim Jong Un
356

19
Alegeri legislative parţiale în Canada - Mark Carney a obţinut o majoritate parlamentară absolută
19

1.618
Sfârșitul erei lui Viktor Orban, dar nu și al 'Orbanismului': de ce Peter Magyar nu va fi 'marioneta' Bruxelles-ului
1.618

1.537
Val de critici la adresa imaginii generate cu AI cu Donald Trump în ipostaza lui Iisus. Mai multe persoane publice și religioase au reacționat
1.537

3.359
Israelul își înstrăinează treptat Europa - Decizie drastică luată de guvernul de la Roma/ Relații tesionate și cu Spania și Franța
3.359

47
Parisul cere includerea Libanului în armistițiu și critică atacurile israeliene: „Distrugerea Libanului, atacarea statului libanez, nu slăbește Hezbollah, dimpotrivă, îl întărește”
47

3.237
Alertă globală: blocada din Strâmtoarea Ormuz poate declanșa o catastrofă agroalimentară
3.237

4.244
Zelenski anunță o premieră în istoria războiului: O unitate complet robotizată a cucerit o poziție și a luat prizonieri
4.244

10.351
SURSE - 'Blitzkrieg PSD' în Parlament, vehiculat de liberali
10.351

2.154
Noul test electoral al Europei - Bulgaria se străduieşte să respingă amestecurile externe
2.154

176
Cernobîl, la un pas de o nouă catastrofă: scutul de protecție s-ar putea prăbuși oricând
176

1.395
Doi români au fost arestaţi pentru uciderea unui italian cu pumnii și picioarele
1.395

2.348
Situație extrem de periculoasă la Cernobîl - Risc de scurgeri radioactive în cazul prăbușirii sarcofagului
2.348















Comentează