Societe Generale a dat asigurări joi că subsidiara sa rusă, Rosbank, continuă să opereze normal, iar grupul bancar francez respectă "toate reglementările aplicabile", transmite Reuters, citat de Agerpres.
"Rosbank continuă să opereze în condiţii normale, cadrul de supervizare fiind consolidat", se arată într-un comunicat al Societe Generale.
"Rosbank este o bancă rusă, cu activităţi în principal locale, şi suntem încrezători în capacitatea noastră de a asigura activitatea pentru clienţii noştri şi ne vom adapta dacă va fi necesar", a informat grupul francez, adăugând că urmăreşte cu atenţie situaţia şi caută să-şi sprijine clienţii şi angajaţii.
În timp ce mai multe bănci internaţionale şi-au redus operaţiunile din Rusia în ultimii ani, Societe Generale, UniCredit SpA şi Raiffeisen Bank International AG sunt în continuare cele mai mari bănci europene prezente pe piaţa rusească.
Joi, acţiunile băncilor europene cele mai expuse pe Rusia, precum Societe Generale, Raiffeisen Bank şi UniCredit, au înregistrat scăderi cuprinse între 5% şi 6,6%, după ce forţele ruseşti au atacat ţinte din Ucraina, iar Occidentul a promis că va adopta noi sancţiuni împotriva acesteia.
Societe Generale a dat asigurări că subsidiara sa rusă, Rosbank, continuă să opereze normal
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1
Curs valutar, 7 aprilie
1

18
ING a reziliat acordul de vânzare a afacerilor sale din Rusia
18

35
O persoană la fiecare minut a mers la medic prin asigurările Allianz-Țiriac în primele trei luni din 2026
35

26
Controale ANAF la operatorii din domeniul alimentelor importate
26

3.114
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
3.114

4.403
O companie aeriană care operează în România anulează mai multe zboruri. Pasagerii trebuie să găsească rute alternative pentru a ajunge la destinație
4.403

16
BVB a deschis în scădere şedinţa de marţi
16

52
Europa resimte tensiunile: Gazele naturale se scumpesc după amenințările lui Donald Trump la adresa Iranului
52

17
Analiză: Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a crescut cu 29% în primul trimestru
17

3.173
Datele INS ne arată adevăratul efect devastator pentru buzunarele românilor, după valul de scumpiri din ultimele luni
3.173

1.964
Schimbare majoră: Oficiul pentru Licență Industrială preia autorizarea întregii industrii din România
1.964

2.403
Prețuri mai mici la pompă din 7 aprilie: Cât plătesc șoferii și unde e cel mai mic preț din țară / Ce se întâmplă cu benzina
2.403

55
Ambasadorul SUA în România şi ministrul Economiei, discuții despre componenta economică a parteneriatului strategic
55
















Comentează