Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şoferul care a provocat accidentul din centrul Capitalei are permis eliberat de autorităţile libaneze; anchetatorii verifică autenticitatea documentului

Facebook
accident calea victoriei

Şoferul care a provocat accidentul de sâmbătă din centrul Capitalei, unde a lovit cu maşina alte trei autoturisme, are permis de conducere eliberat de autorităţile din Liban, Poliţia urmând să verifice autenticitatea acestuia, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Permisul auto găsit de poliţişti asupra şoferului este eliberat în Liban, fiind luată în calcul ipoteza că documentul este falsificat, astfel că anchetatorii vor face verificări pentru a stabili autenticitatea acestuia.

Bărbatul, Dragoş Bârligea, este consumator de droguri, a declarat la audieri soţia acestuia. Ea a mai spus că bărbatul o lovea frecvent, aşa cum s-a întâmplat şi sâmbătă, când a luat-o la bătaie în maşină şi a ameninţat că o omoară.

Bărbatul este internat în continuate sub pază, la Spitalul Floreasca, refuzând să dea declaraţii anchetatorilor.

Accidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, pe bulevardul Dacia, unde Dragoş Bârligea, aflat la volanului unui autoturism BMW, a lovit trei maşini. Martorii spun că el a intrat cu viteză foarte mare în intersecţie, a lovit cele trei maşini, apoi a ieşit din autoturism lovindu-şi soţia şi ameninând-o cu moartea. "Striga la ea că o omoară. Se băteau cu picioarele, cu pumnii, tăvălindu-se pe jos", a spus un martor. De asemenea, bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a lovit cu capul geamul unui taximetru oprit la semafor.

Soţia şoferului le-a spus poliţiştilor că bărbatul consumase cocaină şi că o ameninţase cu moartea, el provocând intenţionat accidentul. În maşina acestuia a fost găsit un praf alb, care a fost trimis la analize, afirmă surse din rândul anchetatorilor.

Bărbatul a fost calmat abia după intervenţia poliţiştilor locali şi dus la Spitalul Floreasca, unde a fost internat sub pază.

Alte patru persoane rănite în accident au fost preluate de ambulanţe şi duse la spitalele Elias şi Floreasca.

Conform Brigăzii Rutiere a Capitalei, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care face cercetări pentru infracţiunea de tentativă de omor in rem.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.