Şoferului TIR-ului care a provocat marţi accidentul de pe DN 7 a fost sancţionat contravenţional, după ce Poliţia şi reprezentanţii RAR au constatat că folosea anvelope cu uzura peste limita legală potrivit Agerpres
De asemenea, a fost retras certificatul de înmatriculare al capului tractor, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.
"Din cauza utilizării unor anvelope cu uzura peste limita legală, şoferul ansamblului TIR a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 580 de lei şi retragerea certificatului de înmatriculare al capului tractor. Fapta a fost constatată împreună cu reprezentanţii RAR Sibiu", a precizat sursa citată.
Cercetările poliţiştilor arată că şoferul unui ansamblu TIR condus spre Sibiu, pe DN 7, pe fondul vitezei neadaptate în curbă la dreapta, a derapat, a pătruns pe contrasens, unde capul tractor a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar spre Vâlcea, iar semiremorca a lovit un autocar, în care se aflau 40 de pasageri.
Şoferul autocarului implicat în accident a fost descarcerat de echipajul de pompieri şi a fost transportat la UPU Sibiu cu fractură deschisă la piciorul stâng şi traumatism toracic, fiind supus unei intervenţii chirugicale.
De asemenea, alte trei persoane au fost transportate la UPU Sibiu cu autospeciala de transport victime multiple, prezentând diverse traumatisme.
Şoferul TIR-ului care a provocat accidentul de pe DN 7, amendat din cauză că a folosit anvelope uzate
Articole Similare

759
Românii blocați în Orientul Mijlociu. Detalii de ultimă oră de la autoritățile române, C.N. Aeroporturi București și MAE vin cu informații
759

110
Gest incredibil: și-a scos brăţara electronică de supraveghere şi a pus-o pe foc
110

2.221
Capcană pe Tinder în Sectorul 5: tânăr de 18 ani, arestat după ce și-ar fi jefuit victimele atrase de iubita lui la întâlniri
2.221

2.341
Descoperire macabră în Italia: româncă găsită moartă printre gunoaie, procurorii cer ajutor
2.341

118
Scandal într-un autobuz din Bucureşti: un bărbat a lovit un călător cu bastonul în cap
118

2.796
VIDEO Descinderi la mafia parfumurilor din Dragonul Roșu: Polițiștii au "mirosit" rețeaua care distribuia în România și Ungaria
2.796

37
Curs pentru antrenori şi monitori, organizat la USV sub egida Federaţiei Ecvestre Române
37

2.658
Primarul din Suceava, care și-a sechestrat iubita și pe fiica acesteia, fost arestat / VIDEO
2.658

1.553
Ce trebuie să faceți dacă vă stricați mașina în gropile in București. Cine plătește reparațiile
1.553

8.071
IPS Teodosie rămâne fără vila arhierească din Constanța: Decretul semnat de Nicolae Ceaușeșcu expiră în 23 de zile
8.071

34
Salvamont România: zeci persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
34

3.380
Jaf în plină zi, la Cluj: Tâlhărit în propria casă, agresorii capturați de polițiști
3.380

45
Avertizare ANM: Cod galben de ceață în mare parte din țară
45

















Comentează