După șapte luni, luptele grele pentru orașul Bahmut se poartă acum stradă cu stradă și distrug drumurile rurale și așezările din jurul său, unde forțele ucrainene sapă tranșee în pământul noroios ca să-și întărească pozițiile.
Oficialii ucraineni afirmă că forțele ruse încă nu au obținut controlul total asupra orașului a cărui capturare i-ar oferi Kremlinului o victorie simbolică după luni întregi de înfrângeri și de contraatacuri ale ucrainenilor. Potrivit unor analiști de la Institutul pentru Studii de Război, o instituție din SUA, forțele ruse par să fi lansat o mișcare circulară în anumite zone ale orașului – o manevră militară menită să scoată trupele ucrainene din pozițiile lor defensive, dar încă nu le-au forțat să se retragă și nici nu au încercuit orașul, relatează The Washington Post preluat de Rador.
Cu ocazia obișnuitei sale alocuțiuni de seară, sâmbătă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a lăudat pe militarii ucraineni care apără orașul Bahmut. El a subliniat de mai multe ori că, în ultimele săptămâni, orașul a devenit teatrul unor lupte crâncene.
Kievul intenționează să folosească activele rusești confiscate ca să finanțeze refacerea țării, după cum a declarat, sâmbătă, premierul Denis Șmihal. El a mai spus că Ucraina a confiscat deja aproximativ $460 milioane din băncile rusești și elaborează un acord internațional pe tema compensațiilor care vor fi acordate cetățenilor și statului.
Potrivit unei declarații a Ministerului britanic al Apărării, drumurile de reînarmare din jurul Bahmutului “devin tot mai limitate”. În ultimele două zile, două poduri importante au fost distruse. Oficiali ai ministerului au mai precizat că armata ucraineană își întărește unitățile de elită din zonele ocupate de ucraineni în cartierele din nordul orașului, care sunt atacate continuu de forțele ruse și de mercenarii Grupului Wagner.
Se estimează că aproape 4000 de localnici trăiesc într-o serie de adăposturi din Bahmut, fără suficient curent electric sau rezerve de apă, după cum a declarat sâmbătă, pentru BBC, viceprimarul orașului, Oleksandr Marcenko.
Potrivit unor declarații și imagini video postate de Ministerul rus al Apărării pe Telegram, ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, s-a întâlnit cu o serie de soldați în cadrul uneia dintre rarele sale vizite făcute pe liniile frontului din estul Ucrainei. Luna trecută, șeful mercenarilor din Grupul Wagner a lansat un dur atac public la adresa conducerii armatei ruse, inclusiv la adresa lui Șoigu, acuzând-i că nu răspund cererilor sale pe tema muniției.
Comentează