Un tribunal din sudul Germaniei l-a condamnat luni la 8 ani şi şase luni de închisoare pe un solicitant de azil, presupus afgan, care a înjunghiat-o mortal pe prietena sa în vârstă de 15 ani, după Crăciunul de anul trecut, transmite dpa, citat de Agerpres.
Tribunalul din oraşul Landau l-a condamnat pe Abdul D. în conformitate cu legile privind delincvenţa juvenilă.
Acuzarea solicitase o pedeapsă de 10 ani de închisoare, în timp ce apărarea a cerut 7 ani şi şase luni de închisoare în acest caz.
Experţii susţin că acuzatul, care susţine că are 15 ani, avea o vârstă cuprinsă între 17 ani şi jumătate şi 20 de ani la data comiterii crimei. Instanţa a decis să îl judece ca minor.
Abdul D a înjunghiat-o mortal pe prietena sa în oraşul Kandel, din sud-vestul Germaniei, pe data de 27 decembrie 2017.
Acest caz a reaprins în Germania dezbaterea privind modul de gestionare a infracţiunilor comise de migranţi, în special de cei care dau informaţii false în solicitările lor de azil.
Cu mai puţin de două săptămâni înainte de a fi ucisă, victima, numită Mia, a făcut o plângere la poliţie în care îl acuza pe Abdul D de abuz, intimidare şi încălcarea drepturilor personale.
După două zile, tatăl ei a formulat la poliţie o plângere separată împotriva acuzatului.
Solicitant de azi, condamnat la opt detenție de un tribunal din Germania după ce a îngrozit opinia publică
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

103
Americanii sunt interesați să trimită avioane de luptă în România: Orientul Mijlociu, vizat de posibile atacuri de pe baza de la Kogălniceanu (presă)
103

2.209
VIDEO Trump îl umilește pe Putin, de față cu presa: „Ați face mai mult bine dacă ați pune capăt războiului cu Ucraina!”
2.209

2.269
Expulzarea migranților din UE, la un pas de realitate: Bruxellesul își face o „Poliție” de tip ICE, ca în SUA
2.269

5.026
Chinezii fac o mutare care va schimba definitiv regulile jocului în Europa: Se pregătesc să ia cu asalt piața
5.026

4.311
Scandal uriaș în Ungaria: coincidență sau nu, avocatul ucrainenilor expulzați are legături puternice cu partidul de opoziție Tisza
4.311

111
Cazul Epstein - Prinţesa Eugenie, constrânsă să renunţe la patronajul unui ONG împotriva sclaviei moderne
111

3.152
Dezvăluiri WSJ din culisele Casei Albe: Trump ia în calcul eliminarea noului lider al Iranului, Mojtaba Khamenei: 'Am putea merge mai departe și vom merge mai departe'
3.152

59
Premierul Israelului: „De poporul iranian depinde în final să rupă jugul tiraniei”
59

85
Conflictul din Sudan riscă să devină un război regional cu efecte devastatoare asupra securității Africii și Mării Roșii
85

5.670
VIDEO Statele din Golf se uită siderate la Donald Trump: Liderul SUA se contrazice de la o oră la alta și incertitudinea este totală
5.670

19.478
S-a aflat, în sfârșit, motivul afecțiunilor provocate de vaccinul împotriva Covid-19: Mulți oameni au avut de suferit
19.478

5.982
SURSE Grup de români, la un pas să fie linșat de protestatari pro-Iran: a intervenit armata pakistaneză / Misiune contracronometru, în munți, la 7000 m altitudine
5.982

80
Războiul din Iran ar putea întări programul nuclear al Coreei de Nord, avertizează analiștii
80

















Comentează