Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Solicitare complet NEAȘTEPTATĂ în scandalul companiilor municipale: Se impune demiterea de îndată a Prefectului Capitalei, Speranța Cliseru

Inquam Photos/ Octav Ganea
Speranta Cliseru

Consilierul general din partea PNL, Ciprian Ciucu, a declarat, vineri, că Guvernul trebuie să o demită pe Speranța Cliseru din funcția de prefect al Capitalei, deoarece aceasta ”nu a constatat ilegalitatea delegării serviciilor către companiile municipale înființate ilegal de Gabriela Firea” , scrie Mediafax.

„Se impune demiterea de îndată a Prefectului Capitalei, Speranța Cliseru. Guvernul României trebuie să o demită imediat pe Speranța Clișeru din funcția de Prefect al Capitalei pentru că a eșuat în a constata ilegalitatea delegării serviciilor către companiile municipale inființate ilegal de către Gabriela Firea, cu toate că i s-a ataras repetat atenția de către opoziție!”, a scris Ciprian Ciucu, pe Facebook.

Consilierul general PNL a susținut că Speranța Cliseru a fost angajată pentru a lucra în interesul primarului general Gabriela Firea.

„Speranța Clișeru este omul de casă al familiei Firea-Pandele, a dat concurs si a fost angajată la PMB pe o funcție publică tocmai pentru a putea fi delegată, din funcția publică, în funcția de Prefect al Capitalei! Nu avem încredere că (1) Speranța Clișeru acționează cu integritate, (2) efectuează cu bună-credință controlul legal al actelor Primpriei Capitalei, (3) își exercită funcția în interesul cetățenilor și al Guvernului!”, a adăugat Ciprian Ciucu, pe Facebook.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, joi, anularea tuturor hotărârilor de înfiinţare a companiilor municipale ale Primăriei Capitalei, în urma unui proces iniţiat de USR Bucureşti în 2017, decizia fiind definitivă, a anunțat, joi, preşedintele USR Bucureşti, Roxana Wring.

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că cele 22 de Companii Municipale sunt legale, în ciuda deciziei Curții de Apel București, care spune că aceste societăți ar fi trebuit înființate cu votul a două treimi din Consiliul General al Municipiului, și nu cu majoritate simplă.

„Este surprinzător faptul că un partid nou, USR, nu face altceva dect să blocheze. Noi am câștigat 20 de procese cu ei până acum (...) Cred că practica judiciară trebuie să fie unificată la un moment dat, pentru că noi am câștigat chiar de peste 20 de ori chiar în privința înființării Companiilor Municipale. Problema este, din punct de vedere juridic, că aceste societăți sunt legale, funcționează și vor funcționa în continuare, ele nu pot să fie desființate, ele au fost practic înființate pe legislația în vigoare. Dacă ar fi existat cea mai mică problemă se putea face contestație în 15 zile de la data înființării, dar a trecut deja un an și jumătate”, a declarat, vineri, Gabriela Firea.

Primarul general spune că aceste societăți sunt legale, chiar dacă în decizia Curții de Apel se arată că ele ar fi trebuit înființate cu o majoritate de două treimi.

Citește și: Anunț - ȘOC: Klaus Iohannis și-a luat la revedere de la al doilea mandat: Ghinion, ghionion total (Daniel Dragomir)

„Dar mergând totuși la fondul probelemei, noi am câștigat pe fond cu explicații foarte clare. Încă o dată vreau să fac o subliniere. Curtea de Apel nu a spus nicăieri ceea ce afirmă USR pe Facebook, și anume că societățile municipale sun ilegale. Curtea de Apel face referire doar la faptul că deciziile administrative de înființare, și anume hotărârile Consiliului General ar fi trebuit să fie adoptate cu două treimi din majoritatea consilierilor și nu cu jumătate plus unu (...) Așteptăm cu interese motivarea”, a declarat, vineri, Gabriela Firea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.