Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Solidari cu Ucraina': Poşta Română a donat către DGASMB peste 1.500 de colete nerevendicate de expeditori

Peste 1.500 de produse ajunse în proprietatea Poştei Române, după ce au fost abandonate în relaţia dintre expeditor şi destinatar, au fost donate, joi, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) pentru campania "Solidari cu Ucraina", se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR), transmis AGERPRES.

Produsele donate constau în articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării, telefoane mobile, tablete, produse de uz casnic, roboţi de bucătărie etc. şi au fost predate conducerii instituţiei de asistenţă socială în prezenţa directorului general al Poştei Române, Valentin Ştefan, potrivit Agerpres.ro.

"Donaţiile primite, astăzi, din partea Poştei Română vin într-un context în care nevoia de articole de îmbrăcăminte, igienă, jucării şi altele este foarte mare. După organizarea centrului pentru refugiaţi de la Romexpo, primim, zilnic, sute de oameni care vin la noi să-şi ia cele necesare traiului de zi cu zi, după ce au fost obligaţi să îşi înceapă o viaţă nouă departe de casă. Stocurile pe care le avem de la donatori se epuizează într-un timp foarte scurt, de aceea este nevoie constantă de astfel de bunuri de primă necesitate, venite din partea noastră, a tuturor. Mulţumesc Poştei Române pentru cantitatea impresionantă de donaţii şi pentru deschiderea pe care a arătat-o faţă de noi", a declarat Cosmina Simiean, director general al DGASMB.

Potrivit normelor şi procedurilor poştale aflate în vigoare, coletele nerevendicate de către expeditor, după avizare, şi abandonate şi de către destinatar, au devenit proprietatea Poştei Române. După evaluarea bunurilor, operatorul poştal avea posibilitatea legală de a vinde produsele, în vederea recuperării taxelor poştale, dar managementul companiei a ales să orienteze bunurile către acţiuni umanitare, prin semnarea unui parteneriat cu DGASMB.

Instituţia, ca reprezentant al statului român în domeniul protecţiei sociale, îşi orientează eforturile, în această perioadă, către sprijinirea comunităţii ucrainene refugiate în Bucureşti, iar donaţiile primite din partea Poştei Române au mers în această direcţie, precizează sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.