Solidaritate sau regrupare? Petiția magistraților, semnată de nume controversate și pensionari. Nume dublate pe listă

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 12-12-2025 17:49

Actualizat: 12-12-2025 18:23

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Petiția lansată în urma documentarului Recorder privind justiția a ajuns, potrivit unei actualizări de la ora 17.00, la 690 de semnături. Dintre acestea, 76 aparțin unor magistrați pensionari, ceea ce reduce numărul semnatarilor activi la aproximativ 614. Raportat la numărul total de judecători și procurori din România, documentul este susținut de circa 9% din corpul magistraților, un procent relativ redus pentru un demers care pretinde că exprimă o reacție de amploare a sistemului.

Deși prezentată ca un mesaj de solidaritate și reformă, petiția ridică semne de întrebare nu doar prin dimensiunea limitată a sprijinului, ci și prin profilul unor semnatari. Pe listă figurează nume cunoscute din perioada controversată a conducerii DNA, asociate cu dosare intens contestate public și cu acuzații de abuzuri judiciare care au marcat profund dezbaterea despre statul de drept în ultimul deceniu.

Absența totală a judecătorilor activi de la Înalta Curte de Casație și Justiție este, de asemenea, notabilă. Niciun magistrat în funcție de la instanța supremă nu și-a asumat public semnarea textului, fapt care alimentează percepția că inițiativa nu a reușit să coaguleze sprijinul vârfului sistemului judiciar.

Nume controversate, mesaje generale

Printre semnatari se regăsește Laura Codruța Kövesi, fost procuror-șef al DNA, alături de procurorii Ciprian Man și Cristian Ardelean, foști DNA Oradea, cunoscuți pentru dosarele deschise pe numele unor judecători care nu aprobau toate cererile parchetului, cu scopul de a-i „liniști”. Pe listă apare și procurorul Codreanu de la Brașov, autorul unui dosar în care o unitate militară a fost acuzată de luare de mită, demers invalidat în cele din urmă de ÎCCJ, care a stabilit că o astfel de încadrare juridică nu era posibilă.

Un alt nume este cel al lui Lucian Onea, fost șef DNA Ploiești, devenit emblematic pentru excesele și practicile abuzive din dosarele instrumentate în perioada respectivă.

În acest context, mesajul general al documentului, formulat în termeni largi despre „adevăr”, „integritate” și „reformă onestă”, nu conține referiri punctuale la erorile trecutului sau la responsabilitățile individuale ale celor care au contribuit la disfuncționalitățile sistemului.

Lista conține și nume dublate: Boca Tudor Dragoș – Judecătoria Pașcani (poz. 531 și 537), Daniel Oltean – procuror pensionar/pensionat (poz. 624 și 639), Constantin Grăjdeanu (scris o dată cu diacritice și o dată fără + inversarea ordinii nume/prenume): poz. 177 și 422.

Solidaritate declarată, credibilitate contestată

Petiția afirmă că „tăcerea nu este o opțiune” și că problemele din justiție sunt „profunde și sistemice”, însă nu oferă repere clare despre natura reformei invocate. În lipsa unor propuneri sau a unei delimitări explicite față de practicile abuzive din trecut, mesajul riscă să fie interpretat ca un exercițiu de imagine, mai degrabă decât ca un apel autentic la schimbare.

Faptul că o parte dintre semnături aparțin magistraților pensionari slăbește și mai mult greutatea demersului, întrucât aceștia nu mai au un rol direct în funcționarea curentă a sistemului. În același timp, procentul redus de susținere din rândul magistraților activi sugerează o distanțare semnificativă a corpului profesional față de inițiativă.

Lista semnatarilor

1. Mihaela Niță - Curtea de Apel București

2. Ruxandra Grecu - Curtea de Apel București

3. Alina Guluțanu - Curtea de Apel București

4. Corina Ciobanu - Curtea de Apel București

5. Cristina Grecu - Curtea de Apel București

6. Marilena Neacșu - Curtea de Apel București

7. Mariana Constantinescu - judecător pensionar Curtea de Apel București

8. Cristina Craiu - judecător pensionar Curtea de Apel București

9. Veronica Găina - judecător pensionar Curtea de Apel București

10. Risantea Găgescu - judecător pensionar Curtea de Apel București

11. Raluca Cîrjan - judecător pensionar Curtea de Apel București

12. Bogdana Orășanu - judecător pensionar Curtea de Apel București

13. Ioana Constantin- judecător pensionar Curtea de Apel București

14. Ionuț Matei - judecător pensionar ÎCCJ

15. Anca Alexandrescu - judecător pensionar ÎCCJ

16. Anca Viciu - judecător pensionar ÎCCJ

17. Sorina Marinaș - Curtea de Apel Craiova

18. Andrei Bodean - Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militara de Apel

19. Antonia Diaconu - DIICOT ST Pitești

20. Valentin Teodorescu - DIICOT ST Ploiești

21. Ioan Fundătureanu - Curtea de Apel Pitești

22. Diana Mușuroiu - Curtea de Apel Pitești

23. Pîrlea Alexandru Claudiu - Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava

24. Maria Rădulescu - Judecătoria Ploiești

25. Achiței Dragoș Bogdan - Tribunalul Prahova

26. Ardelean Cristian - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

27. Ciprian Coșniță - Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

28. Ciprian Man - Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

29. Ciprian Puie - Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

30. Donici Viorel - Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

31. Cătălina Pădeanu - Curtea de Apel Craiova

32. Lăncrănjan Alexandra - PÎCCJ

33. Cosmin Iordache - procuror

34. Raluca Mirică - PÎCCJ

35. Ionela Crina Bălan - DNA

36. Ramona Jărdieanu - DNA

37. Mihaela Beldie - procuror

38. Mihai Ghica - Curtea de Apel Cluj

39. Marius Vâlcu - PÎCCJ

40. Marius Vartic - procuror pensionar DNA

41. Sortan Monica - Curtea de Apel Cluj

42. Răzvan Alexandru Băra - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

43. Ramona Mungiu - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

44. Raluca Gheorghe Anghel - DNA

45. Liviu Cîrneciu - Tribunalul Covasna

46. Alexandra Dordea - DIICOT

47. Marian Clement Virgil - Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla

48. Arpinte Nicoleta - procuror pensionar

49. Deriuș Laura - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1

50. Iulian Nica - Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

51. Carnariu Bianca Diana - DIICOT ST Satu Mare

52. Ioan Amariei - procuror

53. Palaghia Monica - Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași

54. Nicolae Cârlescu - procuror

55. Cătălina Stoian - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

56. Morar Ciprian - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

57. Sas George Florin - DIICOT

58. Cristian Jarca - Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea

59. Sorin Beteringhe - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

60. Moroiu Laura - Tribunalul Neamț

61. Cristi Danileț - judecător pensionar

62. Ioana Maria Câmpean - Tribunalul Timiș

63. Lavinia Rus - procuror

64. Ana Mureșan - PÎCCJ

65. Daniel Florin Ungureanu - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

66. Cazac Anca - Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov

67. Mateescu Mihaela - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

68. Dumitru Alexandra - Judecătoria Cluj

69. Antonia Novițchi - Tribunalul Timiș

70. Pîrvu Ana Maria - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

71. Andrei Doncea - Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu

72. Ursuț Cristian - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea

73. Andreea Luca - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea

74. Andrei Cristian - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea

75. Claudiu Eduard Corobană - Tribunalul București

76. Radu Ganea - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2

77. Diac Ana Maria - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

78. Ancuța Ailene - Tribunalul Iași

79. Mirtha Elena Meleaca - Curtea de Apel Craiova

80. Mihai Negulescu - DIICOT

81. Emanuel Mihoc - Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu

82. Anda Ungurean - Tribunalul Botoșani

83. Mihaela Bojin - Tribunalul Brașov

84. Bocai Tudor Florin - Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara

85. Anca Boeriu - DIICOT

86. Maria Rîmniceanu -DIICOT

87. Lilișor Câțu - DIICOT

88. Cătălin Moraru - DIICOT

89. George Gavrilă - DIICOT

90. Florea Sanda Cristina - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov

91. Codreanu Alexandru - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

92. Baciu Maria Magdelena - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1

93. Tisu Cristina - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

94. Rarinca Felicia Tincuța - Tribunalul Brașov

95. Nanu Vladimir - DIICOT

96. Monica Cornea - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

97. Cristea Emilia - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

98. Daniel Giorgian - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

99. Ungurean Andreea Elisabeta - Judecătoria Cluj-Napoca

100. Sadîc Zafer - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța

101. Sava Diana - Judecătoria Brașov

102. Pîslaru Doina - DIICOT

103. Alexandra Crina Tanasa - Tribunalul pentru minori și familie Brașov

104. Negulescu Raluca - DIICOT

105. Raducu Mihai - DIICOT

106. Răducu Mădălina - DIICOT

107. Simion Daniel - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

108. Mitrofan Iuliana Floarea - Tribunalul Bistrița Năsăud

109. Vasut Claudia Diana - Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea

110. Soltan Alexandru - PICCJ

111. Ungureanu Cerasela - procuror pensionar

112. Alma Dundev - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș

113. Claudiu Dorian Statache - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

114. Cerbu Mircea Theodor - Judecătoria Brașov

115. Cristina Moisa - Curtea de Apel Brașov

116. Zârnă Ioana Artemiza - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea

117. Cosmin Cristescu - DIICOT

118. Corina Dinică - DIICOT

119. Cristina Dufour- DIICOT

120. Paiuși Marius - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

121. Constantin Mîndroceanu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea

122. Radu Emilia - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea

123. Minea Grigoraș Cristina Florentina - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea

124. Ana Maria Păun - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea

125. Ștefăniță Gogea - DIICOT

126. Tudor Filip - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6

127. Tudor Vasiu - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș

128. Cristina Gogea - Curtea de Apel Brașov

129. Iulia Crișan - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4

130. Bogdan Niculescu - DIICOT

131. Cosmin Puiulescu - DIICOT

132. Rus Bogdan Florin - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4

133. Iordache Irina - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1

134. Dan Bubuiug - DIICOT

135. Adrian Țîrlea - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

136. Alexandra Pop - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

137. Gherghina Alina Nicoleta - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6

138. Dinga Adrian - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

139. Marius Borta - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4

140. Ioana Vlaston - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

141. Bucșă Nicoleta - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

142. Alexandru Ghinea - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

143. Andrei Iustin Costel - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu

144. Andreea Vișan - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6

145. Zlate Nadia - DNA

146. Enescu George - DIICOT

147. Valeriu Iordache - Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș

148. Alina Andrițoiu - PICCJ

149. Ancuța Andrițoiu - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

150. Căpăstraru Mila Ramona - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3

151. Constantin Botea - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6

152. Vlad Crăciun - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

153. Ioana Pasculet - Curtea de Apel Cluj

154. Florin Zeres - Tribunalul Sibiu

155. Violeta Andrei - DIICOT

156. Dumitru Alexandru Daniel - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea

157. Bradea Vlad - DIICOT

158. Botea Raluca Cristiana - procuror pensionar

159. Oana Bunea - Curtea de Apel Timiș

160. Scorta Robert - Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timiș

161. Florentina Ivăncioiu - Tribunalul București

162. Radu Dusa - Curtea de Apel Cluj

163. Vlad Alexandru Bențan - DIICOT

164. Ioan Gaga - Tribunalul Cluj

165. Cosmin Constantin Andrei - Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș

166. Tokos Lehel - DIICOT

167. Ghenu Andreea - DNA

168. Simona Stefăniu - DIICOT

169. Teona Gabriela Boteanu - Tribunalul Cluj

170. Ibănescu Larion Alexandra - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui

171. Maria Filip - Tribunalul Specializat Cluj

172. Bogdan Ștefăniu - DIICOT

173. Todea Laurențiu - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș

174. Pop Ciprian - Parchetul de pe lângă Judecătoria Luduș

175. Vîlceanu Florin - Tribunalul București

176. Silvia Pietraru - Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș

177. Constantin Grăjdeanu - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău

178. Taghiev Ramona - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău

179. Antaloae Ovidiu - Judecătoria Oltenița

180. Alexandru Marin - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

181. Șerban Viorel - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

182. Felicia Vlad - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

183. Corina Dragu - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

184. Ioana Nicoară - Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

185. Roșca Anda Elena - Judecătoria Cluj-Napoca

186. Iulia Ianovici - Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

187. Baldea Diana - procuror pensionar

188. Ducu Gavril - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

189. Andrei Drăgan - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

190. Alexandra Barea Brezae - Tribunalul București

191. Elena Blidaru Mateescu - Tribunalul București

192. Olaru Camelia - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4

193. Alexandra Simona Mănescu - Tribunalul București

194. Denisa Iordan - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6

195. Platon Mihai Felix - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1

196. Pecincu Alina - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

197. Cristea Stefan Georgian - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

198. Stefan Ispășoiu - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

199. Grip Paul Tudor - Tribunalul Covasna

200. Bojin Bogdan - Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea

201. Roșca Sergiu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca

202. Vieriu Tudor Ionuț - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău

203. Vieriu Dorina - Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman

204. Mihai Valentin - DIICOT

205. Radu Adrian - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

206. Corina Unguraș Ciaușu - Tribunalul Cluj

207. Rares Ciaușu - DIICOT

208. Mădălina Bîrlog - Tribunalul București

209. Simona Anghel - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

210. Drăgan Adrian - DIICOT

211. Oana Valeria Nas - Tribunalul București

212. Manuela Orzață - Tribunalul București

213. Ciorba Eva - Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare

214. Mare Georgiana - Tribunalul Sibiu

215. Cocoșilă Corina - Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu

216. Cincă Valeriu Bogdan - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3

217. Carnariu Mihai Mădălin - DIICOT

218. Bunduc Marian Cătălin - DIICOT

219. Bocai Mihaela - Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia

220. Popa Alina Diana - DIICOT

221. Rusca Alexandra Ioana - Tribunalul Iași

222. Alexandra Mocanu - Tribunalul București

223. Marta Chis - procuror pensionar

224. Andreea Bușulescu - Tribunalul București

225. Mihai Zgripcea - PICCJ

226. Cosmin Ungureanu - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea

227. Rebecca Dinu - Tribunalul București

228. Cristina Ionescu Lupeanu - Tribunalul București

229. Mihaela Moacă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

230. Florin Cîrciumaru - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

231. Secota Iuliana Georgiana - Tribunalul Gorj

232. Ghiugan Ionela Mariana - judecător pensionar

233. Alina Simionescu Baron - Tribunalul București

234. Varvara Maria Cristiana - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

235. Olimpia Maria Trastau - DIICOT

236. Moraru Alina - DNA

237. Mandache Ionut - DNA

238. Coca Daniel Alin - DNA

239. Alămaie Andreea Lavinia - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3

240. Mihai Stanciu - procuror pensionar

241. Ionuț Cosmin Măgureanu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3

242. Camelia Stanciu - procuror pensionar

243. Ștefan Bălănescu - PICCJ

244. Vlad Andrei Donțu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6

245. Irina Hrușcă - judecător pensionar

246. Nicodim Ioan - procuror pensionar

247. Mădălina Nicoleta Vârtopeanu - Curtea de Apel București

248. Răduică Lucian - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți

249. Bacheș Andreea - Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești

250. Iuliana Velniciuc Ciuparca - Tribunalul Cluj

251. Bucur Ioana - Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj

252. Munge Mircea Florin - DIICOT

253. Bordianu Dragoș - DIICOT

254. Dâscă Adrian Nicolae - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

255. Filită Cristian Dragoș - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3

256. Neacșu Mirel Emanuel - Judecătoria Bolintin Vale

257. Marcu Corina Andreea - Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg Mureș

258. Bulz Julieta - procuror pensionar

259. Stanță Doina - procuror pensionar

260. Ana Maria Ghiață - Tribunalul Iași

261. Tăbîrță Lorin - DIICOT

262. Tăbîrță Mihaela - Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea

263. Diana Călinescu Drăgan - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

264. Naș Bogdan Emil - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

265. Cristea Ana - DIICOT

266. Nica Loredana - DIICOT

267. Candale Laura Camelia - Tribunalul Bistrița Năsăud

268. Dinu Mihai Adrian - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

269. Dărângă Ioana Codruța - PICCJ

270. Lorelei Golea - Judecătoria Brașov

271. Alexandra Vărzaru - PICCJ

272. Florin Daniel Cășuneanu - procuror pensionar

273. Emanuela Dulgheru - jud. Pensionar

274. Mădălina Munteanu - Judecătoria Brașov

275. Monalisa Mircea Gherasim - Judecătoria Suceava

276. Andrei Claudia Ioana - Judecătoria Suceava

277. Sofrone Florina - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2

278. Ciurcă Roznovăț Roxana - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

279. Bordianu Pleșescu Roxana Angela - PJ Iași

280. Marinel Mihai Nicolae - DIICOT

281. Ivan Maria - Judecătoria Bistrița

282. Cudalb Adrian Dan - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

283. Panainte Iulian - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

284. Dumitru Alexandru Florentin - DIICOT

285. Ioana Alin Costin - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița

286. Fit Cosmin Marius- Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare

287. Neagu Adrian - Tribunalul Arad

288. Neagu Ana Maria - Tribunalul Arad

289. Marius Stancu - Curtea de Apel București

290. Laura Nicoleta Bosie - Curtea de Apel București

291. Dănuț Cătălin Manea - Curtea de Apel București

292. Nebunu Georgeta Ramona - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5

293. Dana Cristina Burduja - PICCJ

294. Abutnăriței Andreea Ionela - Curtea de Apel Brașov

295. Cătălin Borcoman – procuror EPPO

296. Irina Sfîca - DIICOT

297. Georgiana Cecilia Giurgiu - Tb Sibiu

298. Dogaru Anamaria - Parchetul de pe lângă Judecătoria 4

299. Fânariu Stefan - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iasi

300. Florin Lucian Arion - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

301. Filip Radu Daniel - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

302. Paul Teodor Leontica - procuror

303. Buzamat Irina - Tribunalul Brăila

304. Pintea Razvan Mihăiță - Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare

305. Ciocoiu Mihaela - Parchetul de pe lângă Judecătoria Videle

306. Bratu Tiberiu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6

307. Catalin Marginea - DIICOT

308. Anca Elena Stefanescu - Tribunalul București

309. Starasciuc Ana Maria - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

310. Florina Dinescu - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

311. Ioana Madalina Mihai - Judecătoria Brașov

312. Florea Ionela - procuror pensionar

313. Patras Alexandra Maria - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

314. Mintari Mihaela - DIICOT

315. Cristina Georgiana Ciulpan - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6

316. Baran Florin - DIICOT

317. Marius Romaș - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov

318. Mihaela Păcuraru - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov

319. Marcela Antofie - Tribunalul Ilfov

320. Andreea Tiglăr - Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești

321. Radu Oprescu - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov

322. Diana Rusu - Curtea de Apel Brașov

323. Angela Hanga - Farcaș - Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea

324. Gabriela Brandiu - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

325. Taus Simona - Curtea de Apel Brașov

326. Tarnovschi Alexandra - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

327. Marius Lita - Curtea de Apel Brașov

328. Anca Codreanu - Curtea de Apel Brașov

329. Melinda Codreanu - Curtea de Apel Brașov

330. Necula Mihai - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

331. Meszaros Tiberiu - Tribunalul Satu Mare

332. Gradina Valetina Laura - PCMA București

333. Mihai Bălănescu - Tribunalul București

334. Căruțasu Ioana - DIICOT

335. Mădălina Potarniche - CA Brașov

336. Gîtan Dan Andrei - Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj

337. Dan Constantinescu- Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila

338. Arina Corsei Vultureanu - DIICOT

339. Mare Felix - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu

340. Ciprian Dominte - DNA

341. Georgian Huști - Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea

342. Florin Bogdan Munteanu - procuror

343. Ana Maria Gorcea - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu

344. Bogdana Irina Pînta - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu

345. Mihai Laura Adina - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj

346. Monica Munteanu - PCA Brașov

347. Sergiu Coșoreanu - Tribunalul Brașov

348. Stan Bianca Amalia -Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea

349. Soponar Adriana - Tribunalul Satu Mare

350. Gabriela Chihaia - Curtea de Apel Brașov

351. Vlad Neagoe - Curtea de Apel Brașov

352. Antonescu Romeo - judecător pensionar

353. Paisa Cristina - Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu

354. Alba Radu - DNA

355. Andreea Beatrice Popa - Tribunalul Brașov

356. Bîrgoan Andree - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

357. Alexandru Puiu - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

358. Tudor Mădălin Hurducaciu - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

359. Mădălina Voiculescu - PTB

360. Ioana Meszaros - Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

361. Baches Cristian Ionuț - Judecătoria Brașov

362. Bălășanu Alexandru - Tribunalul Botoșani

363. Maria Bobocel - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

364. Simon Oana - DIICOT

365. Daciana Deritei - prc pensionar

366. Monea Crina Corina - procuror pensionar

367. Bădan Mihai Claudiu - DNA

368. Esanu Mihai - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

369. Marian Andrei Marius - Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta

370. Monica Nicola - judecător pensionar

371. Liana Anișoara Cociș - judecător pensionar

372. Maxim Cezar Sebastian - Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița

373. Chiper Adrian - Judecătoria Zărnești

374. Ioana Maftei - Tribunalul Brașov

375. Elena Ecaterina Grama - Tb Brașov

376. Ene Silviu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3

377. Cristea Dănuț - DIICOT

378. Hălălău Cosmin - DNA

379. Cornaciu Larisa - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

380. Iulia Lupu - Tribunalul Timiș

381. Dordea Alina - Tribunalul Sibiu

382. Raluca Munteanu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2

383. Stere Corina - Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța

384. Alexandru Liviu Colcieru - Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului

385. Cristina Boaje - Tribunalul București

386. Cristolovean Adrian - Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman

387. Păiuși Liviu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

388. Cosmina Mihaela Colcieru - Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești

389. Adina Fundatureanu - Curtea de Apel Pitești

390. Ecaterina Florea - Tribunalul București

391. Bursuc Andreea Claudia - DIICOT

392. Urziceanu Liviu - Judecătoria Arad

393. Alexandru Nistor Cîrstoc - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov

394. Sava Alexandra Teona - Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău

395. Eva Emanuel - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

396. Carmen Dena - DIICOT

397. Alexandru Adrian Anghel - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

398. Olteanu Mihaela - Curtea de Apel Brașov

399. Andrada Ioana Petrescu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești

400. Sofranca Dragos Vlad - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1

401. Miron Andreea Daniela - Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare

402. Grumezescu Iulaiana Gina - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

403. Babenco Dragos - Parchetul de pe lângă Judecătoria iasi

404. Corda Liviu - Tiberiu - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj

405. Vîntu Ana Maria - Tribunalul Bistrița Năsăud

406. Benchea Vlad Cristian - Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig

407. Sohorca Florin - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud

408. Grip Alexandra Laura - Tribunalul Harghita

409. Anca Loredana Gheorghiu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

410. Liviu Bontea - Tribunalul Covasna

411. Vlad Gabriel Ciocan - Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești

412. Pîrvanescu Florin Daniel - Judecătoria Brașov

413. Pîrvanescu Theodora Maria - Judecătoria Brașov

414. Fabiana Gabriela Sosoi - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6

415. David Maricel - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov

416. Secheres Cristiana Gesara - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2

417. Iordan Laurentiu - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

418. Alin Bodnar - Tribunalul București

419. Dragoș Calin - Curtea de Apel București

420. Lucia Zaharia - Curtea de Apel București

421. Grăjdeanu Oana - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău

422. Grajdeanu Constantin - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău

423. Ana Maria Candet - judecător pensionar

424. Irina Raclaru - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara

425. Irina Isar - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2

426. Mihnea Stoicescu - Tribunalul București

427. Stela Stoicescu - Tribunalul București

428. Andreea Oana Nica - DNA

429. Babos Florin Eugen - Judecătoria Jibou

430. Diana Madalina Budau - Judecătoria Bacău

431. Adriana Grigore - Judecător pensionar

432. Andronie Violeta Diana - Judecătoria Brașov

433. Alexandru Olaru - Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu

434. Olteanu Dragos - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

435. Ramona Dumitru - Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu

436. Naghiu Dida Adina - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

437. Andra Mutu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5

438. Brindea Dan Eugen – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj

439. Anamaria Renata Vida - Tribunalul Arad

440. Pecincu Alexandru - judecător pensionar

441. Cristea Oriana Lavinia - Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău

442. Ghidarcea Cristian Lucian - Judecătoria Brașov

443. Raluca Vestemanu - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

444. Simon Cristina Ingrid - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor

445. Tatar Emanuela Anca - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5

446. Mitocaru Bianca Elena - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5

447. Mocanu Vlad - jud. Câmpulung Moldovenesc

448. Mocanu Macar Ioana - Judecătoria Câmpulung Moldovenesc

449. Agisuna Hacan Emrah - Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea

450. George Victor Ciornei - Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni

451. Ana Maria Stoica - Tribunalul București

452. Bacinschi Cristina - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași

453. Stoica Florin - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița

454. Hodorogea Ana Maria - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

455. Negrut Catalina - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

456. Lavinia Cobiscan - Tribunalul București

457. Botezatu Andreea - Tribunalul Brașov

458. Sorin Flontea - Parchetul de pe lângă Tribunalul Salaj

459. Andreea Grancea - Curtea de Apel Iași

460. Stanculeanu Maria Gabriela - Curtea de Apel Iași

461. Moraru Marius Andrei - Curtea de Apel Iași

462. Mititelu Maricica - Curtea de Apel Iași

463. Tarlion Gabriel - Curtea de Apel Iași

464. Victoria Oana Daniela - Curtea de Apel Suceava

465. Tamas Andrei - Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț

466. Spoeala Valentina - procuror pensionar

467. Arsene Ion Cătălin - procuror pensionar

468. Pîrlea Denisa - Judecătoria Sighișoara

469. Irina Perjoiu - DNA

470. Luchian Ana Maria - DNA

471. Sergiu Cârlan - Tribunalul Cluj

472. Crina Muntean - Tribunalul Bihor

473. Delia Mihai - DNA

474. Fota Carmen - DIICOT

475. Ioana Elena Câmpean - PICCJ

476. Teodora Sorescu - judecător pensionar

477. Coadă Ciprian - judecător pensionar

478. Daniela Mitrea Muntean - judecător pensionar

479. Cătălina Dan - Curtea de Apel Pitești

480. Elena Popescu - judecător pensionar

481. Ioana Bâlciu - procuror

482. Corina Voicu - judecător pensionar Curtea de Apel Pitești

483. Rusu Larisa - procuror pensionar

484. Lavinia Cîrciumaru - Tribunalul București

485. Anda Băleanu - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

486. Alina Stamate Tămășan -Tribunalul Maramureș

487. Nicolae Stamate Tămășan -Tribunalul Maramureș

488. Ligia Coman-Tribunalul Maramureș

489. Mihai Popa - procuror

490. Dragoș Păduraru - procuror

491. Marius Bulancea - procuror pensionar

492. Cosmin Grancea - procuror

493. Lucian Rus - procuror

494. Ana Dana - procuror

495. Paul Daniel Moglan - Tribunalul Bacău

496. Horațiu Dumbravă - judecător pensionar

497. Florin Ion - DIICOT

498. Laurențiu Hetriuc - Curtea de Apel Suceava

499. Ciulei Georgiana - DIICOT

500. Gîdea Iulian - DIICOT

501. Cristian Borș - DIICOT

502. Mihai Constantinescu - DIICOT

503. Vlad Grigorescu - DIICOT

504. Daniela Matei - PÎCCJ

505. Teofil Ilisie - Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj

506. Dieac Ana - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

507. Kovesi Codruta Laura - procuror șef EPPO

508. Daniela Panioglu - judecător CAB

509. Gabi Stanciu - EPPO

510. Tudor Vasile - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta

511. Livia Bunu - Tribunalul Argeș

512. Mihaela Achimoiu - Tribunalul Argeș

513. Ruxandra Vișinoiu - Tribunalul Argeș

514. Dan Sarău - procuror DIICOT pensionar

515. Julien Stoiculescu - DIICOT

516. Sas Remus - judecător pensionar

517. Paul Dumitriu - procuror pensionat

518. Cozma Alin - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

519. Aurora Coadă - Tribunalul Constanța

520. Elena Veronica Andreea Iura - Curtea de Apel București

521. Alexandru Bogdan Georgescu - procuror pensionat

522. Mihaela Neacșa - Curtea de Apel Pitești

523. Natalia Stoiculescu - judecător pensionar Curtea de Apel Craiova

524. Luchian Constantin Constantinescu - Curtea Militară de Apel București

525. Marinela Mitan - judecător pensionar

526. Felicia Marcu - judecător pensionat

527. Mihaela Vlăsceanu - judecător pensionar

528. Monica Tănase - judecător pensionar

529. Lucian Onea - procuror pensionar

530. Liliana Gliga - PICCJ

531. Boca Tudor Dragoș - Judecătoria Pașcani

532. Anca Avram-Platon - Tribunalul Maramureș

533. Elena Aneta Popa - CA București

534. Adriana Danciu-Abraham - Tribunalul Maramureș

535. Claudia Veronica Vasiliu - Tribunalul Neamț

536. Mihaela Mihai Popa - DNA ST Suceava

537. Boca Tudor Dragoș - Judecătoria Pașcani

538. Ana-Irina Sarcane-Rotărescu - Judecătoria Câmpulung

539. Cristina Bădălan-Voicu - procuror

540. Constantin Irina - procuror

541. Mihai Radu Cristian - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș

542. Codrin Gavra - procuror pensionat

543. Larisa Blănaru - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

544. Roxana Dan - Tribunalul Specializat Cluj

545. Adriana Mesaroș-Pau - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

546. Dăianu Alexandru Mădălin - Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj

547. Cristina Florența Birtoc - Judecătoria Cluj-Napoca

548. Dănescu Alexandru - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3

549. Ramona Muscalu - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

550. Laurențiu Palaghiea - Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș

551. Bondar Elena Teodora - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

552. Andrei Soare - Tribunalul Brașov

553. Florian Darius - Judecătoria Zalău

554. Diana Călbeaza - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad

555. Alexandru Cobiscan - Tribunalul București

556. Ionela Florina Tinca - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

557. Stanciu Denisa Ramona - Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești

558. Zaharia Stefania Nicoleta - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

559. Enculescu Veta - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

560. Bocai Adina - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

561. Ana Elena Hutanu - DIICOT BT Sibiu

562. Ana Maria Ruta - Tribunalul București

563. Violeta Trăistaru - procuror pensionar

564. Curea Maria Laura - procuror pensionar DNA

565. Raluca Vîlculescu - Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș

566. Simona Nițescu - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

567. Alexandru Vasile Barcan - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

568. Moldoveanu Mitruț Cosmin - Judecătoria Brașov

569. Sava Petria Gabriela - Judecătoria Brașov

570. Cătălin Rusu - Tribunalul Covasna

571. Monica Macovei - Tribunalul Brașov

572. Gheorghe Mihai Andrei - Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș

573. Fiț Mădălina - Judecătoria Satu Mare

574. Bicu Ilie - Tribunalul Botoșani

575. Mihaela Apostol - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

576. Tremura Mirel Cristian - Tribunalul Botoșani

577. Dorin Parascheva - Tribunalul Constanța

578. George Vioreanu - Curtea de Apel Brașov

579. Ancuța Vioreanu - Curtea de Apel Brașov

580. Angelica Ulianov - Curtea de Apel Brașov

581. Mihai Birtoc - DNA ST Cluj

582. Floriana Miroiu- DNA

583. Ramona Lungu - DNA ST Timișoara

584. Vlangar Ștefan Adrian - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1

585. Stoler Andy Christian - Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare

586. Sirca Luana Letiția - Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare

587. Tomșa Ileana Anamaria - Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare

588. Stegeran Roxana - Parchetul de pe lângă Tribunalul Baia Mare

589. Pirscoveanu Andra - Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin

590. Ulianov Gabriel - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

591. Luciana Vîlcea - DIICOT

592. Irina Sandu - Tribunalul Brașov

593. Pârvu Magdalena - judecător pensionar

594. Daniela Croitoru - DIICOT

595. Ligia Oprea - DIICOT

596. Ion Florina - DIICOT

597. Georgică Ivănescu - DIICOT

598. Turlui Cristina - DNA

599. Banea Marian - procuror pensionar

600. Cătălin Serghei - Tribunalul Neamț

601. Condac Ciobanu Irina Andreea - Judecătoria Iași

602. Schipor Cristina - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași

603. Ungureanu Cerasela Mihaela - procuror pensionar PT Vâlcea

604. Draghiciu Denisa - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

605. Răzvan Plic - DIICOT

606. Iulia Alina Zedler - Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia

607. Oaneș Corina Raluca - DIICOT

608. Andrei Daniel Olaru - Tribunalul București

609. Flavius Bidihon - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

610. Rusanda Cojocar - Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

611. Mona Anton - Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu

612. Temeian Marius - Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare

613. Istovan Anda Izabela - Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare

614. Couti Roxana Andreea - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

615. Maris Constantina Lenuta - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

616. Buda Mihaela - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

617. Brânzei Alexandru - Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

618. Violeta Hobincu Acsinte - procuror

619. Teodoru Raluca - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova

620. Bălineanu Adrian - DIICOT BT Bistrița Năsăud

621. Iulian Păcurar - judecător pensionar

622. Florina Carmen Ionescu - Tribunalul Neamț

623. Roncea Ecaterina - Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău

624. Daniel Oltean - procuror pensionat

625. Berende Ruxandra - procuror

626. Ghira Raluca - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov

627. Fesnic Jakab Timea - Judecătoria Turda

628. Petrescu Ileana Luminița - Tribunalul Sibiu

629. Daniela Popescu - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

630. Lapadat Coralia - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timis

631. Elena Curea - Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu

632. Niță Burcea Andreea Laura - Tribunalul București

633. Niță Burcea Ionuț Nicușor - PICCJ

634. Bărbulescu Ramona - Tribunalul Brașov

635. Ionel Răileanu - Tribunalul București

636. Năstase Alexandru Mihai - Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești

637. Dohan Oana – Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj

638. Bic Denisa Maria - Curtea de Apel Alba Iulia

639. Daniel Oltean - procuror pensionar

640. Alexandru Șerban - judecător pensionar

641. Diana Bulancea - Curtea de Apel București

642. Cioplea Augustina Maria - DIICOT

643. Bojin Marian Daniel - DIICOT

644. Halută Andrei Georgian - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6

645. Mirăuță Daniel - Curtea de Apel Iași

646. Sorin Iercoșan – procuror pensionar

647. Nicolae Marin – procuror pensionar, procuror-șef adjunct SIIJ

648. Moglan Lăcărmioara – judecător pensionar Curtea de Apel Bacău

649. Borca Dan – Parchetul Militar Timișoara

650. Nicolescu Roberta Lia – procuror pensionar DNA

651. Nica Viorel Ioan – procuror pensionar

652. Galan Marius – judecător pensionar

653. Turculeț Ana Maria – Curtea de Apel Suceava

654. Șerbănoiu Eusebiu Octavian – procuror militar pensionar

655. Guș Octavia Raluca – Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba

656. Gheorghiță Vlad-Andrei – Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea

657. George Pelican - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București

658. Crăciun Ioana Alexandra – Judecătoria Sibiu

659. Cristea Valentin Nicușor - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud

660. Mitu Stegaru – judecător pensionar Tribunalul București

661. Ispas Angela Bianca – DIICOT

662. Bianca Grosu - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București

663. Lăloianu Constantin – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

664. Alina Mihaela Niță – Tribunalul Neamț

665. Thea Zinca – Tribunalul Bihor

666. Tudorache-Stroe Corina – Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău

667. Debreni Cristian Desideriu – judecător pensionar

668. Debreni Camelia Lucia – judecător pensionar

669. Catalin Galcea – Parchetul de pe lângă Tribunalul București

670. Ionuț Iftimie - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București

671. Ștefania Anton – Curtea de Apel Suceava

672. Iuliana Mihai – Curtea de Apel Brașov

673. Diana Pop - Curtea de Apel Brașov

674. Anca Mihaela Ion - Curtea de Apel Brașov

675. Pojoga Valerian Adrian – Tribunalul Brașov

676. Levinta Elvira – Judecătoria Rupea

677. Alexandru Cotelnic - Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov

678. Iordache Viorel - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București

679. Moldoveanu Mihai Dan – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman

680. Tudorache Neluța Marinica – judecător pensionar Tribunalul Călărași

681. Georgiana Delea – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj

682. Dana Iulia Stancu – Curtea de Apel Pitești

683. Sorin Chiriazi – PICCJ

684. Vlad Vrânceanu – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București

685. Vasile Adriana - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București

686. Colceriu Sorin-Mihai – DIICOT Biroul Teritorial Harghita

687. Budușan Dan – DIICOT Biroul Teritorial Sălaj

688. Livia Chiriazi – Tribunalul București

689. Bianca Laura Găzdac – DIICOT

690. Mircea Radu Wechter – DIICOT

691. Costin Andrei Stancu - Curtea de Apel Pitesti

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri