Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Soluție extremă pentru eliminarea pensiilor speciale: Modificarea Constituției, cerută de partidul lui Ludovic Orban

Constitutie

Problema pensiilor speciale nu poate fi rezolvată pe termen lung decât printr-o modificare a Constituției, în sensul în care principiul contributivității în acordarea pensiilor din sistemul public să fie instituit prin legea fundamentală, declară la RFI deputatul Ionel Dancă (Forța Dreptei), scrie Mediafax.

„Este nevoie de o reformă radicală, dură, a întregului sistem în ceea ce privește așa-numitele pensii speciale, indiferent ce denumire au ele, că este indemnizație de serviciu, indemnizație pentru limită de vârstă sau diverse alte formule, dar din păcate, ce am văzut din consultările pe care le-a avut Ministerul Muncii cu specialiștii de la Banca Mondială și așa mai departe, cu contractele de consultanță aferente acordate, nu a rezultat o formulă care să rezolve această inechitate socială flagrantă”, spune Ionel Dancă.

În opinia sa, „o reformă a sistemului de pensii speciale în momentul de față în România este aproape imposibilă, atât timp cât CCR și magistrații vor trebui să decidă în interes propriu dacă mai au dreptul ei înșiși la aceste pensii speciale sau nu”.

„Este o opinie personală, o rezolvare pe termen lung a modului în care se acordă aceste pensii speciale nu poate fi făcută decât printr-o modificare a Constituției, în sensul în care principiul contributivității în acordarea pensiilor din sistemul public să fie instituit prin Constituție, astfel încât orice abatere sau derogare de la acest principiu să fie neconstituțională”, conchide deputatul Ionel Dancă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.