Primari și reprezentanți ai autorităților locale din principalele municipii europene, reuniți la conferința Eurocities 2024 în Cluj-Napoca, au aflat detalii despre tehnologia SAMEDAY Easybox. În cadrul evenimentului, desfășurat anul acesta sub sloganul „Green. Innovative. Resilient”, compania românească a demonstrat cum această soluție inovatoare de livrare a coletelor conectează oameni și comunități din România, Bulgaria și Ungaria.
„Orașele europene vor să devină din ce în ce mai inovative și mai conectate, dar și responsabile față de mediul înconjurător. Easybox-ul este un instrument de tip IoT (internet-of-things), iar infrastructura software și logistică dezvoltată în jurul lockerelor ne permite să contribuim la consolidarea ideii de smart city și smart village”, a explicat Mihai Trăistaru, Vice-President of Products, SAMEDAY Group. Acesta a mai punctat că, prin infrastructura logistică de livrare colete dezvoltată în România, Ungaria și Bulgaria “răspundem nevoilor consumatorilor, disipând granițele rural-urban sau național-regional.”
La șase ani după ce a introdus livrarea la Easybox în piața din România, compania de curierat operează în prezent o rețea de peste 5000 de automate de livrare colete în România, Ungaria și Bulgaria. Prin aceste automate, SAMEDAY a adus în comunitățile locale din regiune produsele a peste 30.000 de magazine online, contribuind la stimularea comerțului electronic și a schimburilor între mediul rural și urban.
Mihaela Bădescu, Chief Legal Officer, Sameday Group, a subliniat: „Ne bucură să vedem că teme precum transformarea digitală și nevoia unor strategii locale pentru reducerea noxelor și a amprentei de carbon sunt prioritare pe agenda Eurocities. Am avut ocazia de a discuta direct cu reprezentanții locali despre beneficiile extinderii rețelei de lockere în comunitățile lor. Easybox contribuie astăzi la reducerea consumului de carburant, la eficientizarea operațiunilor de curierat și la decongestionarea și fluidizarea traficului. În plus, avem active deja Easybox-uri independente energetic, dotate cu panouri solare și explorăm în continuare soluții pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de CO2.”
Comentează