Directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Cosmin Cătălin Peşteşan, a decis ca în perioada 1 iulie 2021 - 31 august 2021 activitatea de la Aeroporturile Otopeni şi Băneasa să fie redusă, în vederea reducerii costurilor şi, implicit, a pierderilor. O parte dintre angajaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic.
În fundamentarea deciziei, directorul companiei aminteşte că în anul 2020 traficul de pasageri a scăzut cu 69. 7% faţă de anul 2019. De asemenea, veniturile totale au scăzut cu 61,9% faţă de realizările anului 2019. S-a înregistrat o pierdere netă de aproape 150 de milioane de lei. În anul 2021, în primele 4 luni, traficul de pasageri a înregistrat o abatere de -10,45% faţă de prevederile bugetare. În aceeaşi perioadă, veniturile totale realizate au inregistrat o abatere de -23,65% faţă de prevederile bugetare.
În perioada suspendării contractelor individuale de muncă pentru şomaj tehnic, salariaţii afectaţi de această măsură vor primi 75% din salariul de bază brut individual avut.
Reducerea activităţii vine în perioada concediilor, când s-ar putea intensifica traficul aerian, lucru care ar putea duce la agravarea problemelor din ultima perioadă legate de triajul pasagerilor şi de gestionarea bagajelor.