Somajul din Romania: 60% dintre someri asteapta cel putin un an pana gasesc un loc de munca

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 17-04-2014

Actualizat: 17-04-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Oamenii din Oltenia obțin cel mai greu un loc de muncă. Datele arată că peste 60% dintre cei care îşi pierd locul de muncă stau acasă mai bine de un an până să se reangajeze.

Potrivit Eurostat, cel mai ridicat şomaj pe termen lung a fost înregistrat în zona Sud-Vest Oltenia, adică în judeţele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea. Aici, peste 60% dintre şomeri au stat cel puţin un an acasă până să îşi găsească un loc de muncă.


Urmează regiunile Sud-Est, Centru, Nord-Vest, Sud-Muntenia, Nord-Est și Vest.

Aceeași statistică arată că locuitorii din Bucureşti şi Ilfov îşi găsesc cel mai ușor un loc de muncă, în comparație cu restul ţării. În zona Bucureşti - Ilfov, şomajul pe termen lung a fost de 23% anul trecut, aproape la jumătate faţă de media naţională.

Conform Institutului Naţional de Statistică, în luna februarie, rata şomajului a scăzut uşor la 7,2% din populaţia activă, faţă de 7,3% cat era în ianuarie, fiind înregistraţi 721.000 de şomeri.

Cei mai mulţi şomeri

Sud-Vest Oltenia 60,8%

Sud-Est 54,8%

Centru 51,1%

Nord-Vest 48,8%

Sud-Muntenia 44,4%

Nord-Est 42,4%

Vest 41,8%

digi24.ro
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri