DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Somație de la Comisia Europeană: Legea avertizorilor de integritate, din cauza căreia Kovesi voia să lase România fără fonduri europene, întârzie nepermis

romania ue comisia europeana

Comisia Europeană a decis joi să trimită un aviz motivat în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva Belgiei, Austriei, României şi Sloveniei, pentru netranspunerea integrală a „Directivei privind protecţia avertizorilor de integritate”.

Termenul-limită pentru transpunerea directivei de către statele membre a fost 17 decembrie 2021, notează news.ro.

În ianuarie 2022, Comisia a trimis scrisori de punere în întârziere unui număr de 24 de state membre pentru că nu au transpus directiva şi nu au comunicat Comisiei măsurile de transpunere până la termenul-limită necesar.

În iulie 2022, Comisia a trimis avize motivate unui număr de 15 state membre care nu comunicaseră încă transpunerea integrală.

Joi, Comisia a decis să trimită avize motivate şi acestor patru state membre, care nu au notificat încă integral măsurile de transpunere.

Statele respective au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde.

În cazul unor răspunsuri nesatisfăcătoare, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.

Pe 28 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind protecţia avertizorilor în interes public care transpune o directivă UE.

„Deşi modificările aduse în procedura legislativă sunt în marja de apreciere a statelor, apreciem că acestea conduc la un efect contrar celui urmărit de Directivă, şi anume eliminarea unor sarcini administrative pentru unităţile administrativ-teritoriale de mici dimensiuni, a căror capacitate administrativă este mai redusă”, arată şeful statului în solicitarea transmisă Legislativului.

Pe 13 iulie, judecătorii constituţionali au respins, cu unanimitate de voturi, sesizarea USR cu privire la legea avertizorilor de integritate. CCR a precizat într-un comunicat oficial că legea disciplinează conduita avertizorului de integritate, fără a afecta posibilitatea sa de a divulga public informaţiile ce fac obiectul legii, iar noua reglementare, stabilind măsuri de protecţie, sprijin şi reparatorii în beneficiul avertizorului de integritate, consacră un standard adecvat de protecţie juridică al acestuia.

Anterior, procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a anunţat că ia în calcul posibilitatea sesizării Comisiei Europene pentru activarea mecanismului de condiţionarea a fondurilor europene de statul de drept în România din cauza modului în care a fost transpusă directiva privind avertizorii de integritate.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.