Aproximativ două treimi (63%) dintre americani estimează că ura şi discriminarea sunt în creştere în SUA după alegerea lui Donald Trump, potrivit unui nou sondaj publicat joi şi citat de AFP, scrie agerpres.ro.
După o serie de alerte pentru atacuri cu bombă şi cimitire evreieşti profanate, îngrijorarea faţă de o recrudescenţă a antisemistismului a crescut puternic, potrivit acestui sondaj al Institutului american Quinnipiac, efectuat între 4 şi 6 martie.
PREMIERĂ Grindeanu, replică tăioasă pentru Ponta: 'Nu cred că abordarea enunțată este cea corectă'
Circa 70% dintre americanii intervievaţi au estimat că aceasta este o problemă "gravă şi foarte gravă", în creştere mare în raport cu cei 49% chestionaţi în cursul unui sondaj similar publicat în 9 februarie.
Alegătorii americani se arată foarte împărţiţi faţă de reacţia lui Donald Trump în legătură cu amplificarea atacurilor împotriva comunităţii evreieşti. Astfel, 38% dintre persoanele chestionate îi aprobă răspunsul, în timp ce 37% îl dezaprobă, conform acestui sondaj efectuat pe un eşantion de 1.323 de alegători, cu o marjă de eroare de 2,7 puncte.
Trump fusese criticat de unii pentru că ar fi întârziat să denunţe multiplicarea acestor ameninţări, ceea ce el a făcut în discursul său în faţa Congresului în 28 februarie.
Una dintre cele mai mari organizaţii americane de luptă împotriva antisemitismului, Anti-Defamation League, a înregistrat circa 140 de alerte de atacuri cu bombă împotriva unor centre ale comunităţii evreieşti de la începutul anului. De asemenea, trei cimitire evreieşti au fost profanate.
Comentează