Sondaj DEVASTATOR pentru Donald Trump în plin scandal în SUA - Tot mai mulți americani susțin demiterea lui

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 23-10-2019

Actualizat: 23-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: cloudfront.net

Sprijinul pentru demiterea președintelui Statelor Unite, Donald Trump, a crescut în rândul americanilor care nu sunt afiliați politic cu trei procente față de săptămâna trecută, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Reuters și Ipsos, dat publicității marți, scrie Mediafax.

Sondajul de opinie a fost realizat în perioada 18-22 octombrie și arată că din ce în ce mai mulți americani sunt nemulțumiți, atât de politica externă a Administrației Trump, cât și de scandalul privind legăturile lui Trump cu Ucraina.

Teodor Paleologu dă cu barda - Un tur doi Dăncilă–Iohannis, o ruşine pentru România

Astfel, potrivit sondajului, 46% dintre americani au declarat că sunt de acord cu demiterea președintelui, în timp ce 40% dintre aceștia se opun demiterii.

Sprijinul pentru demiterea lui Trump a rămas relativ neschimbat în rândul americanilor care se declară republicani sau democrați, însă a crescut în ultima săptămână în rândul cetățenilor care nu se declară nici democrați, nici republicani. Astfel, 45% dintre americanii neafiliați politic se declară în favoarea demiterii, în timp ce 32% se opun, acesta fiind cel mai ridicat procent al susținătorilor demiterii din ultimul an.

Reuters notează că Donald Trump a câștigat alegerile din 2016 cu ajutorul americanilor neafiliați politic și este foarte posibil ca el să aibă nevoie de sprijinul acestora și în 2020, când intenționează să candideze pentru un nou mandat de președinte.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri