Sondaj DEZASTRUOS pentru Angela Merkel: se termină o eră în Germania

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 06-06-2019

Actualizat: 06-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: mediafax

Majoritatea alegătorilor germani sunt de acord cu organizarea de alegeri anticipate, potrivit unui sondaj realizat după alegerile de luna trecută pentru Parlamentul European, care au provocat agitaţie în coaliţia Angelei Merkel, relatează AFP.

Citește și: Simona Halep, ELIMINARE rușinoasă la Roland Garros: a pierdut în fața unei tinere de 17 ani

Nu mai puţin de 52% dintre respondenţi sunt favorabili organizării de alegeri anticipate potrivit sondajului YouGov, în timp ce numai 27% susţin continuarea guvernului de "mare coaliţie" între conservatorii lui Merkel (CDU/CSU) şi social-democraţi (SPD). 

La alegerile europene a crescut semnificativ sprijinul pentru Verzi, plasându-i pe locul al doilea după CDU/CSU. SPD, partener în cadrul coaliţiei, are cel mai scăzut sprijin electoral de la Al Doilea Război Mondial. 

Potrivit unui sondaj pe un eşantion de 2.042 de respondenţi, efectuat de luni până miercuri, opţiunea "marii coaliţii" este agreată de doar 9% dintre ei. 

Cea mai populară opţiune este coaliţia între Verzi, SPD şi formaţiunea de stânga Die Linke, cu 25%. 

O coaliţie între CDU/CSU, Verzi şi liberalii de la FDP se bucură de sprijinul a 15% dintre germani, iar una între CDU/CSU şi Verzi de aprobarea a doar 14%. 

În alegerile europene, alianţa CDU/CSU a obţinut şi ea cel mai slab rezultat într-un scrutin federal postbelic, dar a rămas în continuare cea mai mare forţă politică. 

Rezultatul SPD de doar 15,8% a făcut-o pe lidera partidului, Andrea Nahles, să demisioneze. De asemenea, multe voci din partid solicită o retragere din coaliţia cu formaţiunea lui Merkel.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri