Două sondaje de opinie publicate duminică arată că majoritatea grecilor vor să rămână în zona euro şi ar prefera un acord cu partenerii europeni ai Greciei, în locul rupturii, relatează Associated Press în pagina electronică preluat de Mediafax.
Cele două sondaje, date publicităţii duminică, au fost efectuate înainte ca premierul Alexis Tsipras să anunţe, vineri seara, convocarea unui referendum la 5 iulie pe tema propunerilor de reforme înaintate de creditorii ţării pentru a continua finanţarea. Sondajele oferă totuşi un indiciu privind opţiunile opiniei publice.
Potrivit unui sondaj efectuat de Alco pentru ziarul Proto Thema, 57 la sută dintre respondenţi consideră că Grecia ar trebui să ajungă la un acord cu partenerii europeni, în timp ce 29 la sută preferă ruptura.
Un alt sondaj, realizat de Kapa Research pentru ziarul To Vima, arată că 47,2 la sută dintre greci ar vota în favoarea unui nou acord dificil cu creditorii Greciei, în timp ce 33 la sută ar vota împotrivă şi 18,4 la sută sunt indecişi.
Cele două sondaje au fost realizate la nivel naţional în perioada 24-26 iunie. Studiul Alco are o marjă de eroare de 3,2 procente, iar sondajul Kapa Research de 3,09 procente.
Parlamentul grec a aprobat duminică dimineaţă planurile premierului Alexis Tsipras de a organiza un referendum, la 5 iulie, pe tema propunerilor de reforme ale creditorilor internaţionali ai Greciei.
Premierul Tsipras, care se opune unor noi reduceri bugetare, a propus vineri seara organizarea referendumului şi le-a cerut alegătorilor greci să respingă pachetul de reforme propuse de creditori.
Tsipras a declarat, chiar înaintea votului, că propunerile creditorilor reprezintă un "ultimatum jignitor" şi a apreciat că respingerea pachetului prin referendum va consolida poziţia de negociere a Greciei.
Însă partenerii din zona euro au criticat anunţul lui Tsipras privind referendumul şi au respins încă de sâmbătă, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, cererea Greciei de prelungire a programului de ajutor dincolo de data-limită de 30 iunie.
Un comunicat al Eurogroup a precizat că Grecia a întrerupt "unilateral" negocierile privind un nou pachet de ajutor.
Prin urmare, Grecia trebuie să achite datoriile de 1,6 miliarde de euro către FMI scadente pe 30 iunie, riscând să intre în incapacitate de plată.
Această situaţie a generat temeri că Grecia ar putea părăsi zona euro, iar economia sa s-ar putea prăbuşi în lipsa unor noi fonduri de salvare.
SONDAJ Grecia: Majoritatea înclină pentru rămânerea în zona EURO
București
8°C
Articole Similare

640
O nouă problemă majoră de securitate în Europa și America de Nord - Ținta principală sunt adolescenții
640

49
Soartă tragică pentru balena eșuată în largul unei insule germane: ”Suntem de părerea fermă că animalul va muri acolo”
49

1.195
Trump: SUA sunt 'STUPIDE' - Judecătorii Curții Supreme, sceptici faţă de ordinul liderului american de a restricţiona cetăţenia prin naştere
1.195

44
Cine va păstra câinele? - Lege privind custodia comună a animalelor de companie, adoptată de parlamentul Braziliei
44

1.036
VIDEO Ucraina continuă loviturile asupra infrastructurii petroliere ruse - Rafinăria din Ufa este în flăcări
1.036

2.938
O studentă a găsit metoda perfectă de copiat la teste. Aceasta a transformat-o într-o adevărată afacere
2.938

2.821
Scandalul Epstein zguduie administrația. Trump ia în calcul schimbarea procurorului general: numele surpriză care circulă la Casa Albă
2.821

2.581
SUA au arătat lipsă de respect faţă de celelalte ţări membre ale NATO, afirmă un înalt consilier al preşedintelui polonez
2.581

4.629
Trump, primul discurs oficial de la Casa Albă despre războiul cu Iranul: între promisiuni de pace și amenințarea de a-i trimite 'înapoi în epoca de piatră'
4.629

2.937
Mesaj din lumea de altădată: ce scria pe o hârtie din interiorul unei sticle aruncată în mare în 1886
2.937

829
Șeful NATO merge la Washington: vizită crucială pentru viitorul NATO în mandatul lui Trump
829

627
Ultimul bilanț al numărului victimelor din războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului
627

2.330
Povestea bărbatului care a cumpărat un teren cu 19.000 de dolari și și-a făcut propria 'țară': Are aproximativ 25.000 de 'cetățeni' din peste 120 de țări
2.330
















Comentează