Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SONDAJ - Majoritatea covârșitoare a românilor sunt adepții teoriei conspirației: Covid-19, armă de control a omenirii

sondaj INSCOP

Conform unui sondaj realizat de INSCOP, 65,7% dintre români consideră că pandemia de Covid-19 a fost provocată de elitele globale pentru a controla lumea.

În opinia a aproape două treimi dintre români (65.7%), pandemia de Covid19 a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii. Sub o treime (28.4%) crede că pandemia de Covid19 a apărut în mod natural așa cum s-a întâmplat și cu alte pandemii din istoria omenirii. Nu știu sau nu răspund la această întrebare 5.9% dintre respondenți.

28,5% dintre respondenți cred că există un plan la nivel global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare, în timp ce 66% resping această teorie, iar 5,5% nu știu sau nu răspund.

54,7% dintre respondenți apreciază că în ultimele luni au fost expuși la știri false sau dezinformări în foarte mare și mare măsură (față de 55,6% în septembrie 2021, 50,1% în iunie 2021 și 55% în martie 2021), iar 41,8% că au fost expuși în mică măsură sau foarte mică măsură/deloc (față de 40,8% în septembrie 2021, 45,6% în iunie 2021 și 42,6% în martie 2021). 3,6% nu știu sau nu răspund la această întrebare (față de 3,6% în septembrie 2021, 4,3% în iunie 2021 și 2,5% în martie 2021).

27,3% dintre români cred că Rusia este principala sursă a acțiunilor de propagandă, dezinformărilor și știrilor false în România (față de 18,1% în septembrie 2021, 25,2% în iunie 2021, 24% în martie 2021). Uniunea Europeană este văzută drept principala sursă a acțiunilor de propagandă, dezinformărilor și știrilor false în România de către 17% dintre respondenți (față de 18,5% în septembrie 2021, 13,8% în iunie 2021, 18,5% în martie 2021), la mică distanță de China cu 17,7% (față de 14,3% în septembrie 2021, 12,2% în iunie 2021, 14,9% în martie 2021). Urmează Ungaria cu 5,4% (față de 6,9% în septembrie 2021, 8% în iunie 2021, 9,2% în martie 2021), SUA cu 4,9% (față de 7,3% în septembrie 2021, 7,9% în iunie 2021, 9,2% în martie 2021) și Germania cu 3,8% (față de 2,2% în septembrie 2021, 3,5% în iunie 2021, 3,3% în martie 2021). 1% dintre cei chestionați consideră că altă țară susține astfel de acțiuni în România (față de 2,7% în septembrie 2021, 2,1% în iunie 2021, 1,6% în martie 2021), iar 23% nu știu sau nu răspund (față de 30% în septembrie 2021, 27,3% în iunie 2021, 19,4% în martie 2021).

content-image

***

DATE METODOLOGICE

Sondajul de opinie ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false” – Ediția a IV-a a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States – și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.

Ancheta sociologică s-a derulat în perioada 11-18 ianuarie 2022, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului.

Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1162 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9 %, la un grad de încredere de 95%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.