Aproximativ jumătate dintre români nu ştiu cu cine vor vota sau nu vor să îşi exercite dreptul de vot în 2016, potrivit unui sondaj al Institutului de Studii Sociale şi Politice (ISSPOL) remis, marţi, Agerpres. Printre cei hotărâţi, PSD este pe primul loc la mare distanţă. Singura şansă a PNL este să-i convingă pe cei care nu sunt încă hotărâţi.
Cercetarea relevă că 86% din cei chestionaţi au participat cel puţin o dată la alegerile locale, în timp ce 14% au răspuns negativ.
Dacă mâine s-ar organiza alegeri locale, 38% dintre subiecţii cercetării au spus că nu s-au hotărât cu cine ar vota, iar 16% că nu ar vota în cazul unui astfel de scrutin.
Dintre cei care şi-au exprimat intenţia de vot şi au preferinţe clare, 48% au afirmat că vor vota cu candidaţii PSD, iar 39% cu reprezentanţii PNL, 5% cu ALDE, 4% cu PMP, 3% cu UDMR şi 1% cu UNPR.
Sondajul mai relevă că 83% dintre români au participat cel puţin la alegerile parlamentare, în timp ce 17% nu au făcut acest lucru.
Şi în cazul alegerilor generale, 34% dintre respondenţi nu s-au hotărât cu ce partid să voteze, iar 13% au indicat că nu vor vota la acest scrutin.
Dintre cei care vor vota, 45% au răspuns că vor vota cu PSD, 39% cu PNL, 4% cu ALDE, 4% cu PMP, 2% cu UDMR, 4% cu alt partid şi 2% cu independenţi.
Cercetarea relevă că 36% dintre intervievaţi nu pot aprecia ce partid va câştiga următoarele alegeri legislative, în timp ce 35% dintre participaţii la studiu consideră că alegerile legislative vor fi câştigate de candidaţii PSD, iar 27% de către cei ai PNL.
Întrebaţi cărui partid nu ar acorda votul, 23% dintre cei care au luat parte la studiu au declarat că nu ar vota niciodată candidaţii PSD, 21% pe cei ai UDMR, 15% pe cei ai PNL, 9% pe cei ai PMP, 6% pe cei ai UNPR, iar 2% pe cei ai ALDE.
În ceea ce priveşte direcţia în care se îndreaptă România, 35% dintre români consideră că lucrurile merg într-o direcţie greşită.
Pe de altă parte, românii se declară în majoritate satisfăcuţi de viaţa pe care o au.
Studiul relevă că satisfacţia privind viaţa avută şi încrederea că lucrurile în România se îndreaptă în direcţia bună cresc proporţional cu veniturile respondenţilor.
Corupţia, drumurile proaste şi lipsa locurilor de muncă sunt principalele trei probleme cu care se confruntă cea mai mare parte a electoratului din România. Astfel, 18% dintre aceştia au arătat că principala problemă cu care se confruntă este corupţia, 17% - drumurile proaste şi 16% - lipsa locurilor de muncă. Pe următoarele locuri se situează serviciile medicale necorespunzătoare, taxele şi impozitele mari, birocraţia din instituţiile locale, lipsa locurilor de parcare şi a apei curente.
Conform sondajului pe agenda alegătorilor pe primele locuri se situează crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea economiei şi îmbunătăţirea serviciilor medicale, iar pe ultimele locuri interzicerea accesului imigranţilor sirieni în România, introducerea impozitului progresiv în locul cotei unice de impozitare şi reducerea numărului celor care încasează alocaţii, indemnizaţii şi ajutoare.
Studiul ISSPOL a fost realizat, în perioada 1-5 februarie, la nivel naţional pe un eşantion de 1.065 de persoane cu drept de vot. Marja de eroare este de ą3% la un nivel de încredere de 95%. Metoda de culegere a datelor a fost interviul telefonic.
SONDAJ - PSD surclasează PNL. Singura şansă a liberalilor
București
13°C
Articole Similare

35
Se reconfigurează piața mondială: UE reduce estimările pentru recolta de soia, în timp ce SUA cresc producția. Ce arată ultimul raport USDA
35

312
Luca Niculescu, despre austeritate: „Cât mai puțin”. Ce răspunde după ce PSD a cerut schimbarea politicii economice
312

317
VIDEO Susținătorii lui Călin Georgescu, a 14-a noapte în fața Arestului Central. Marți se decide dacă poate ieși din arest
317

718
Luca Niculescu explică soluția minune care ar putea salva România
718

889
„A fost o noapte îngrozitoare”. Luca Niculescu dezvăluie episodul care l-a marcat ca ambasador în Franța
889

376
Luca Niculescu respinge acuzațiile că ar fi „omul francezilor”: „Țara mea este România și o iubesc”. Ce spune despre votul de învestitură și cele trei lucruri pe care nu le va face ca premier
376

504
Luca Niculescu, avertisment în plin blocaj politic: „Situația este foarte serioasă”, România nu mai poate aștepta „câteva luni”. Ce spune despre alegerile anticipate
504

775
Sorin Grindeanu, replică acidă pentru Ilie Bolojan: Renunțați să mai trăiți în trecut! Experimentul social din ultimii 2 ani trebuie să înceteze!
775

796
Luca Niculescu dezvăluie ce calități are: „Rolul meu nu este să fac aceste partide să se iubească” / Variantele premierului desemnat dacă Ilie Bolojan nu cedează
796

2.371
Ungaria a găsit o soluție ingenioasă și simplă pentru a combate efectele secetei
2.371

900
Moment inedit cu Luca Niculescu: Cum a luat bătaie la Mineriadă și cum a scăpat cu mare noroc
900

1.299
Cine ar putea conduce Ucraina după Zelenski? Numele luate în calcul pentru viitoarele alegeri prezidențiale
1.299

1.675
Trei muncitori români au murit în condiții misterioase, în rezervorul de apa al unei vile de lux din Portugalia. Alți trei au avut nevoie de îngrijiri medicale
1.675
















