SONDAJUL lui Victor Ponta: diferența de scor dintre PNL și PSD

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-01-2015

Actualizat: 22-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Victor Ponta a explicat că, în cadrul Consiliului Național al PSD, el va juca cu mandatul pe masă și le va cere celor din PSD să gândească strategia pentru alegerile din 2016.

Victor Ponta susține că scorul real al diferenței dintre PNL și PSD este cel din primul tur al alegerilor prezidențiale.

”Eu înțeleg forfota celor de la PNL, toate aceste discuții. Scorul politic real dintre PSD și PNL este cel din primul tur, 40% la 30% și atunci e normal ca ei să încerce să profite de momentul 16 noiembrie.

Eu am obligația de a-i proteja pe oameni să nu vină înapoi acei oameni care tăiau pensii, salarii. În 2011, când se făceau retrocedări, nu era numai doamna Bica, era toată guvernarea Boc”, a declarat Ponta, la Jurnalul.

Victor Ponta a explicat că va juca cu mandatul pe masă în cadrul Consiliului Național al PSD, eveniment cu ocazia căruia se va stabili strategia pentru alegerile din 2016.

”M-am dus la PSD și le-am spus: mi se pare absolut corect să aveți mandatul meu și au decis să mergem mai departe. Toată lumea o spune un fel de zâmbet, dar domnul Vanghelie și domnul Geoană au spus să rămân, să nu plec acasă.

Ceea ce cred eu că va soluționa această discuție definitiv în 20-21 martie și eu și toți ceilalți mă voi duce să spun: oameni buni, s-a încheiat un ciclu politic. V-am dus la victorii la locale, parlamentare, europarlamentare și am pierdut prezidențialele. Ar fi 3-1 și vom decide ce vom face mai departe, cum facem ca PSD să câștige alegerile locale și parlamentare din 2016”, a mai precizat Victor Ponta.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri