Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Soprana Angela Gheorghiu desființează România în presa străină: Nu s-a schimbat nimic după Revoluție

Sunday Independent
Angela Gheorghiu

Într-un interviu acordat recent publicației irlandeze „Sunday Independent“, soprana face noi afirmații surprinzătoare la adresa României. Nu ar fi prima dată însă când artista alege să se răfuiască în presa străină. Angela Gheorghiu a vorbit într-un interviu recent despre cariera sa, sacrificiile făcute pentru muzică, modelele sale, relația cu iubitul ei mai tânăr cu 22 de ani, despre România copilăriei sale, dar și despre România actuală.

Celebra soprană, considerată unul dintre cei mai mari artiști de operă din lume, a „atins“ și în acest interviu aspecte care par să o deranjeze în ultima vreme. După ce a scris într-o postare recentă pe Facebook că „nu datorează nimic României“ și după ce a făcut afirmații surprinzătoare despre George Enescu și Maria Tănase, Angela Gheorghiu a reiterat ideea că nu este în cele mai bune relații cu țara sa natală.

„Am fost un copil foarte fericit, uneori eram atât de fericită încât nu puteam îndura. Am fost un copil-minune. Mi-am dat seama că vocea mea îi face pe oameni fericiți, că îi poate face să plângă. Aveam o casă frumoasă, cu grădină, aveam animale, dar nu realizam că trăiam într-o țară dură, comunistă. Nu realizam cât de greu era pentru părinții mei să facă rost de mâncare, nu-mi dădeam seama că nu ai dreptul să spui nimic politic“, a povestit artista despre copilăria sa în Adjud.

Întrebată ce s-a schimbat în România după căderea regimului Ceaușescu, soprana a spus: „În opinia mea, nimic nu s-a schimbat în afară de faptul că avem dreptul la liberă circulație. Mentalitatea e aceeași în țara mea. Eu încă nu mi-am făcut debutul în țara mea“.

Angela Gheorghiu (57 de ani) a mai declarat pentru „Sunday Independent“ că modelul său este soprana Hariclea Darclée și a vorbit despre alegerile făcute în viața personală, inclusiv aceea de a nu a avea copii.

„Am luat această decizie când aveam 23 de ani. A fost greu, dar am luat-o pentru că niciun doctor nu te poate asigura că organismul tău nu se va schimba după naștere. Îți poți pierde vocea“, a spus soprana. Totodată, a mărturisit că „e fantastic“ să aibă un iubit cu 22 de ani  mai tânăr. „Iubește tot ceea ce fac și nu mă simt mai bătrână. E un înger“, a încheiat Angela Gheorghiu.

În această vară, soprana artista l-a criticat pe dirijorul român Cristian Măcelaru pentru că a ales să dirijeze, în faţa Turnului Eiffel, Rapsodia Română de George Enescu. „Din păcate eşti un laş şi un trădător, ştii bine ce vreau să spun... un alt român, nu mă surprinzi deloc. Muzică populară la Paris, OMG! Cultura ta muzicală aici s-a oprit?! Păcat! Avem mari compozitori români, nu uita asta niciodată, pe care publicul internaţional nu îi cunoaşte, şi eu i-am cântat şi interpretat pe foarte mulţi pe toată planeta, dar tu nu ai studiat în România şi, atenţie, ai mari lacune pe acest subiect“, i-a transmis soprana într-un comentariu pe Facebook.

Ulterior, a explicat într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook motivul pentru care l-a numit pe dirijor„un laş şi un trădător“ și, în aceeași postare, a precizat: „Nu datorez nimic României, nu am fost susţinută de acest stat sau de instituţiile lui niciodată“.

Într-un interviu pentru Contributors, în care l-a contestat pe George Enescu și a afirmat că Maria Tănase a cântat „printre mese“, la New York, a afirmat că „istoria României, politică sau socială, dar și istoria culturală este alcătuită în România din false legende“.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.