DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

SOR Cehia va livra alte 8 autobuze electrice la Brașov

În cursul zilei de joi (25 iunie, n.n.) Primăria Brașov a anunțat că firma SOR Libchavy s.r.o., din Cehia, este producătorul care a câștigat licitația pentru livrarea altor 8 autobuze electrice de 12 m, care vor circula pe liniile 4 și 16. Licitația a fost organizată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu Municipiul Brașov, cofinanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, potrivit brasovstiri.ro.

Aceeași firmă a câștigat și celelalte două licitații organizate de Primăria Brașov pentru achiziția a 52 de autobuze electrice, cu fonduri asigurate de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

,,Mă bucur că și la această licitație producătorul ceh SOR, cu care avem în derulare contractul de achiziție pentru alte 52 de autobuze electrice, a câștigat furnizarea încă 8, cu lungimea de 12 metri, în licitația organizată de Ministerul Dezvoltării. Până în prezent s-a dovedit un producător serios, iar autobuzele care circulă deja în Brașov oferă condiții foarte bune. Odată cu semnarea contractului, sper ca firma din Cehia să pregătească faza de producție astfel încât să existe o continuitate în producerea și livrarea către operatorul de transport a tuturor celor 60 de autobuze. Strategia noastră de mobilitate urbană, care are ca și principală direcție transportul în comun, începe să capete formă. Cu toții ne dorim un oraș cu un aer curat, dar pentru asta trebuie să facem acele alegeri, inclusiv personale, care să ne asigure acest oraș. Eu cred că transportul în comun este cea mai bună soluție de mobilitate în Brașov și în zona metropolitană, iar utilizarea mijloacelor de transport ecologice reprezintă una dintre soluțiile pentru creșterea calității aerului în orașul nostru”, a declarat reprezentantul Primăriei Brașov.

Citește și: USR are dovada: S-a furat mai mult lemn comparativ cu anul trecut

Achiziţie mijloace de transport public – 8 autobuze electrice de 12 metri

Proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, apel de proiecte cu numărul POR/2018/4/4.1/3 în parteneriat, aferent Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, în cadrul parteneriatului format dintre Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în calitate de lider de parteneriat şi Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Braşov.

Valoarea aferentă activităţilor UAT Municipiul Braşov este de 26.846.400,00 lei, din care 23.046.400 lei valoare totală eligibilă.

Proiectul prevede achiziția a 8 autobuze electrice care vor circula pe liniile 4 (Gara Brașov – Livada Poștei) și 16 (Stadionul Municipal – Livada Poștei), 8 stații de încărcare lentă și 3 stații de încărcare rapidă.

Autobuzele electrice sunt similare cu cele 32 de vehicule care sunt în curs de livrare.

Caracteristici tehnice autobuze electrice:

– marcă, tip: SOR ENS 12 (solo) electric,

– lungime: 12 metri,

– masa proprie: 12.500 kg,

– Capacitate totală: 102 pasageri,

– nr. scaune: 35 + 1 (șofer)

– podea joasă intergal, rampă pentru accesul cărucioarelor cu rotile,

– 3 uși de acces duble,

– tracțiune electrică, motor de tracțiune asincron trifazat, putere motor: 160 kW,

– baterii de tracțiune Lithium, capacitate 242 kWh,

– pantograf pentru încărcare rapidă la capăt de linie.

Viteza maximă: 70 km/h.

Dotări: computer cu GPS pentru managementul traseului, 3 validatoare pentru carduri contactless, sistem de numărare automată a pasagerilor, 8 camere video de supraveghere interior/exterior cu MDVR, 3 panouri electronice de destinație pentru exterior, display LCD interior pentru afișarea dinamică a poziției pe hartă și anunțarea stației următoare, unitate audio cu 6 difuzoare, 2 monitoare pentru șofer (imagini video și parametri traseu), radio-CD, aer condiționat, WiFi, mufe USB pentru încărcarea mobilelor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.