Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sorin Cîmpeanu anunță că 90% din totalul elevilor de clasa a VIII-a s-au înscris până acum la Evaluarea naţională

thecoffeelicious.com
evaluarea nationala examen

Un număr de 132.630 de elevi, 90% din totalul celor 147.660 de clasa a VIII-a, s-au înscris până în prezent pentru a susţine Evaluarea naţională, a declarat, luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres.

El a amintit că înscrierile se vor încheia marţi. "Mâine, la ora 17,00, vom avea numărul final al celor care s-au înscris la Evaluarea naţională", a precizat ministrul, la Antena 3.

Potrivit lui Cîmpeanu, nu se va mai face triajul epidemiologic la intrarea la examen, însă se vor păstra regulile de protecţie sanitară.

"Recomandările care vor fi postate astă seară vor face toate acele precizări: fără triaj epidemiologic, termometrizare. Se păstrează însă distanţarea, se păstrează obligativitatea purtării măştii de protecţie, aerisirea spaţiilor de clasă. Deci, toate acest reguli de protecţie sanitară se vor păstra", a explicat ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu a amintit că Ministerul Educaţiei a adaptat tematica de examen la specificul acestui an şcolar, "total atipic".

"Ministerul Educaţiei a luat acele măsuri administrative pentru a veni în sprijinul elevilor înţelegând dificultăţile pe care le-au întâmpinat. Este vorba despre micşorarea numărului de note necesare încheierii situaţiilor şcolare la minimum două, este vorba de prevederi precum posibilitatea de a face construcţii pe foaia de examen - matematică, geometrie, de a sublinia textele la examenul de limba română. Nu mai sunt considerate semne distinctive, deoarece toţi au posibilitatea să facă acest lucru. Creşte timpul alocat - 15 minute - pentru a completa casetele. Deci, sunt lucruri mici, dar care toate la un loc vin în sprijinul elevilor. Toate aceste recomandări vor face obiectul unui document care va fi postat astă seară pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Recomandări pentru elevi şi părinţi", a indicat el.

La examenul de Bacalaureat, s-au înscris, potrivit ministrului Educaţiei, 114.000 de elevi din promoţia curentă.

"Pentru examenul de Bacalaureat, cred că este o precizare importantă, numărul elevilor de clasa a XII-a este de 152.000, numărul elevilor de clasa a XIII-a este de 21.000. În total, 173.000 de elevi. S-au înscris 114.000 elevi din promoţia curentă, dar o precizare foarte importantă: din elevii de clasa a XII-a un număr de 25.000 de elevi sunt la cursuri serale şi cu prezenţă redusă", a precizat Sorin Cîmpeanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.