Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sorin Cîmpeanu: 'Nu este acceptabil, din punctul de vedere al Guvernului, să existe vreo şcoală în care copiii să stea în frig în clasă'

Facebook
Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că a purtat discuţii cu inspectorii şcolari din teritoriu pe tema asigurării căldurii în clădirile în care funcţionează unităţi didactice, iar primele date arată că sunt puţine şcolile care estimează că depăşesc bugetul alocat pentru următoarele trei luni. ”Am spus că nu este acceptabil, din punctul de vedere al Guvernului, să existe vreo şcoală în care copiii să stea în frig în clasă”, declară ministrul.

”Guvernul asumă plata diferenţelor cu privire la costul energiei, fie că vorbim de diferenţe pentru energia electrică plafonată pentru şcoli, spitale şi universităţi la un lei pe kilowatt, fie că vorbim de gaz plafonat la 0,31 lei, fie că vorbim de lemne. Am avut o întâlnire cu toţi inspectorii şcolari generali care au venit la Bucureşti, care au mâine (joi – n.r.) termen de raportare cu privire la încadrarea în bugetul de utilităţi la nivelul fiecărei şcoli. Până acum semnalele pe care le avem sunt că puţine sunt acele şcoli care solicită ajutor pe motiv că nu se încadrează în bugetul pe care-l au. A fost un anumit buget la începutul anului, există o anumită disponibilitate financiară în momentul de faţă şi se raportează la costurile estimate ale facturilor pe următoarele trei luni. Puţine sunt acele şcoli care au estimat că nu se vor încadra în buget”, a declarat Cîmpeanu, miercuri seară, la TVR Info.

El a precizat că dependenţa de costul energiei ”contează mai puţin”, costurile depinzând de temperaturile care vir fi înregistrate iarna aceasta.

”Am spus că nu este acceptabil, din punctul de vedere al Guvernului, să existe vreo şcoală în care copiii să stea în frig în clasă, să existe vreo şcoală care să se închidă din cauza lipsei disponibilităţilor financiare pentru plata utilităţilor. Este o asumare a Guvernului, nu numai a Ministerului Educaţiei”, a adăugat ministrul.

El a explicat că ,după raportările inspectoarelor şcolare, vor fi analizate justificările pentru cererile de suplimentare a bugetului pentru încălzirea şcolilor şi se va lua o decizie, împreună cu mai multe ministere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.