Social-democraţii timişeni au avut joi o întâlnire la care a participat şi fostul lider al filialei judeţene Sorin Grindeanu, exclus din PSD în 2017.
Preşedintele interimar al PSD Timiş, deputatul Alfred Simonis, a declarat, pentru AGERPRES, că social-democraţii timişeni şi-au exprimat sprijinul pentru Sorin Grindeanu dacă acesta va dori să candideze pentru vreo funcţie la viitorul Congres al partidului, dar a precizat că acesta doar a ascultat propunerile.
"Pe Sorin Grindeanu l-am invitat eu la o discuţie de final de an cu colegii din Timiş. A fost bucuros că l-am invitat, noi - bucuroşi că a venit. Nu s-a întâmplat mare lucru. A fost o discuţie în care l-am invitat dacă vrea să candideze. A fost de acord toată lumea că, dacă Sorin Grindeanu doreşte să candideze la vreo funcţie în Congresul Naţional al PSD, are tot sprijinul Filialei Timiş a PSD. În rest, au fost discuţii libere. Sorin Grindeanu doar a ascultat, nici nu a acceptat, nici nu a respins propunerea noastră, nici nu a hotărât dacă se reînscrie sau nu în partid, nu a menţionat dacă îşi doreşte sau nu să candideze. Este doar ceea ce ne dorim noi", a afirmat Alfred Simonis.
Întâlnirea social-democraţilor timişeni de joi a avut loc la iniţiativa deputatului Alfred Simonis, care asigură interimatul filialei, după ce Călin Dobra a demisionat din această funcţie în ajunul Crăciunului, motivând că doreşte să se dedice total pregătirii pentru campania localelor, unde vrea să candideze pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, funcţie pe care o deţine în prezent.
În vara anului 2017, Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis excluderea din partid a lui Sorin Grindeanu, dar şi retragerea sprijinului politic ca premier.
Sorin Grindeanu a participat la ședința PSD Timiș
Explorează subiectul
București
20°C
Articole Similare

271
Adrian Câciu, avertisment după verdictul S&P și după ce datoria publică a trecut de 1.200 de miliarde de lei: „Problema rămâne la noi. Prea mulți se bat cu cărămida în piept făcând... nimic”
271

393
Dragoș Pîslaru sare în apărarea lui llie Bolojan după audierea la DNA și lansează săgeți către PSD: „Nu pentru zboruri private sau cutii de pantofi umplute cu bani”
393

1.067
Vicepreședintele Parlamentului European cere 'un calendar clar, finanțare și capacități concrete pentru protejarea porturilor, infrastructurii energetice și rutelor comerciale' ale României
1.067

923
Nicușor Dan și Giorgia Meloni intră în bătălia pentru viitorul buget UE. Valentin Naumescu avertizează: „Vor urma negocieri dure și complicate”
923

2.502
O șefă din PSD a anunțat decesul unui primar
2.502

2.342
Război politic după verdictul S&P. Siegfried Mureșan atacă PSD înaintea consultărilor de la Cotroceni: „Nu poate garanta stabilitatea țării”
2.342

2.829
Nicușor Dan, avertisment după ce România a trecut testul S&P: „Nu este un moment de relaxare”
2.829

2.699
Prima ieșire pe rețelele de socializare a lui Ilie Bolojan, după ce a fost audiat de procurorii DNA: 'Un guvern stabil cât mai curând'
2.699

8.251
Cine ar putea fi următorul premier? Gheorghe Piperea lansează un nume surpriză înaintea consultărilor de la Cotroceni: „Este destul de sigură în mediile politice desemnarea”
8.251

3.590
România a trecut și de actualul test de rating al agenției S&P! Alexandru Nazare, avertisment privind deficitul bugetar
3.590

2.404
România, avertizată că poate intra într-o „spirală” imposibil de oprit. Daniel Dăianu: „Situația este foarte gravă. Avem nevoie de un guvern de criză”
2.404

1.623
Rogobete, după ce Ghinea a anunțat falimentul TAROM: Lăsați compania în pace! Nu este o jucărie politică și nici un experiment pentru tot felul de specialiști
1.623

1.950
Decizie importantă în discuția privind uniformele obligatorii pentru elevi: Se rezolvă una dintre problemele care au stârnit controverse
1.950

















Comentează