Sorin Grindeanu, declarație CONTROVERSATĂ: 'N-aș fi mulțumit cu banii de la Guvern'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-02-2017

Actualizat: 25-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Nu se va schimba nici prefectul de Timiș și nu vom avea, la Timișoara, nici miting de susținere a guvernului. Asta afirmă premierul Sorin Grindeanu care spune într-un scurt interviu pentru debanat.ro că, dacă ar fi în administrația locală, n-ar fi mulțumit de banii alocați de la bugetul central.

Bugetul național, așa cum a fost el structurat, a stârnit nemulțumire atât printre simplii timișoreni, cât și printre unii lideri ai administrației. Se spune că, din nou, Teleormanul, de exemplu, a fost avantajat în defavoarea Timișului. Întrebat cum comentează, premierul a spus că nu este adevărat.

„Nu este adevărat și o să vă spun de ce. Timișul, cel puțin pe ceea ce înseamnă prioritățile pentru acest an, stă bine. Ministrul Transporturilor mi-a prezentat un plan de acțiune pe ceea ce înseamnă centura. Dacă am fi stat după scadențarul vechi, se pierdeau luni bune, poate chiar tot anul. În martie se va ieși cu studiul de fezabilitate și proiect tehnic, la pachet, asumate de CNAIR. Apoi se va intra în fazele normale de exproprieri și așa mai departe. Lucrurile vor fi devansate.”, a spus Sorin Grindeanu.

Una caldă și una rece pentru fostul deputat PSD Cristian Rizea. Decizia magistraților ÎCCJ

Chestionat ce bani vor veni în Timiș, premierul a răspuns: Chiar dacă nu sunt fișe separate în buget pe treaba asta, intenționat n-au fost făcute. Trebuie să se termine procedura de licitație, iar apoi, din bugetul CNAIR, se vor finanța toate aceste lucrări. Spitalul de copii este în regulă, 10 milioane, sper să-i poată cheltui primăria. La dezvoltare va intra pe sala de sport de 16.000 de locuri. Este anul acesta la Compania Națională de Investiții. Proiectele sunt tip. CJ Timiș trebuie să pună la dispoziție terenul și utilitățile. În aprilie, pentru toate localitățile se lansează PNDL II, care are 5.000 de proiecte noi, care se pot înscrie.”

Întrebat dacă ar fi primarul Timișoarei sau președintele CJ Timiș, s-ar mulțumi cu sumele alocate de Guvern, premierul a răspuns că n-ar fi mulțumit.


„Nu aș fi mulțumit. Pentru că nu aș fi niciodată mulțumit de ce primesc, dar eu zic că este un început bun. Trebuie să facă, și primarul Nicolae Robu, și președintele CJ Timiș, Călin Dobra, administrație. O spun la fel pentru amândoi. Trebuie să vină să-și prezinte proiectele la București. Îi asigur că vor putea discuta cu orice ministru, cu cine vor dori dânșii din guvern. Condiția este să aibă proiecte, dar nu proiecte fantasmagorice… Proiecte reale, și pentru Timișoara, și pentru județ, și vor avea deschidere. Îi asigur eu, ca prim-ministru, că vor acces la toate structurile guvernamentale, începând cu mine.

Mai e ceva important. Nu e politică ceea ce spun, dar vin după o vizită la Bruxelles, unde marea îngrijorare era legată de capacitatea României de a absorbi fonduri europene. Ceea ce s-a întâmplat anul trecut, când nu s-au acreditat nici măcar autoritățile de management, organismele intermediare, ne pune într-o întârziere incredibilă. Degeaba mi-am propus prin buget să atragem, la nivel de țară, 5,2 miliarde de euro, când lipsesc structurile care să preia proiectele. Acestea sunt problemele guvernului la nivel național.”, a afirmat Sorin Grindeanu.

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în următoarele zile

De asemenea, premierul Sorin Grindeanu a declarat că în perioada imediat următoare nu intenționează să schimbe prefecți.

„Am schimbat doi sau trei în perioada în care a fost cod roșu, și ei erau în concedii.”, a spus Sorin Grindeanu.

Liviu Dragnea vorbea despre mitinguri de susținere a guvernului în țară. Chestionat dacă vor fi astfel de mitinguri în județul Timiș, premierul a spus e momentul să „reintrăm în normalitate”.

„I-am rugat pe colegii mei să stea liniștiți. Am primit de la primarii noștri, de la multă lume, mesaje de susținere. Eu cred că trebuie să reintrăm în normalitate. E adevărat că legea este aceeași pentru toată lumea, se poate ieși în stradă și în altă formă. Le mulțumesc, dar haideți să ne vedem de treabă.”, a declarat Grindeanu.

Invitat să comenteze situația în care se află Gheorghe Ciuhandu și Nicolae Robu, cărora le-a fost viceprimar, și care sunt anchetați de DNA, Sorin Grindeanu a refuzat să facă declarații.

„Înțeleg că este un dosar în lucru. Nu am răspuns niciodată de domeniile respective. Nu vreau să mă bag, este o chestiune pe care cei doi primari mă gândesc că o cunosc foarte bine. Nu am avut responsabilități directe, nu vreau să fac declarații care nu-și au rostul.”, a afirmat premierul.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri