Sorin Grindeanu spune că PSD nu dorește să preia funcția de premier al României înainte de 2027, așa cum s-a stabilit.
"Avem protocol cu PNL și cu ceilalți. PNL dă primul ministru pana în primavara 2027. Noi suntem serioși, ne tinem de protocol.
Coaliția nu e condiționată de persoane, Bolojan, Fritz, Humor. Decizia de a intra am luat-o consultând 5000 de oameni", a declarat Sorin Grindeanu.
Nicuşor Dan: În măsura în care PSD va decide în 2027 că Sorin Grindeanu e propunerea de premier, nu văd de ce nu aş face această nominalizare
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, într-un interviu pentru ziarul Cotidianul, că e pregătit să-l desemneze premier pe liderul PSD Sorin Grindeanu la rotativa guvernamentală din primăvara anului 2027.
”În măsura în care PSD-ul va decide în 2027 că Sorin Grindeanu este propunerea de premier, nu văd de ce nu aş face această nominalizare. Dar până în 2027, mai este un an şi jumătate”, a declarat Nicuşor Dan.
La remarca potrivit căreia a fost unul dintre românii care au protestat în Piaţa Victoriei faţă de premierul de atunci, Sorin Grindeanu, după adoptarea Ordonanţei 13, preşedintele a replicat:
”Îmi amintesc foarte bine, dar aşa cum îmi amintesc totodată şi configuraţia parlamentară din 2016-2020. Eu eram un proaspăt deputat USR. Suntem într-o situaţie politică diferită, în care stabilitatea în România înseamnă, chiar dacă sunt mulţi dintre votanţii mei care au rămas în logica asta de contestare a PSD-ului, suntem într-o configuraţie politică în care stabilitatea este importantă şi stabilitatea asta nu se poate fără PSD. Asta este adevărul”.
Preşedintele a precizat că îşi doreşte ca Guvernul actual să reziste până la rotativa din primăvara lui 2027.































Comentează