Premierul Sorin Grindeanu, a ironizat vineri, la Tulcea, gestionarea de către fosta guvernare a fondurilor europene destinate comunităţilor vulnerabile.
Citește și: Sorin Blejnar e TERMINAT: Anunțul făcut de judecători
Citește și: Adrian Năstase, REVOLTAT: 'România e într-o poziţie INGRATĂ ce aminteşte de izolarea din anii '90'
'Înţeleg că anul trecut, în timpul jocului, s-au schimbat regulile de către un management ultra-performant făcut de fostul ministru Ghinea. O să vedem. Am luat act azi dimineaţă de ce s-a semnalat în presă, am cerut mai multe date consilierului meu de stat, Marius Nica. (...) Cert este că e un exemplu, puneţi în ghilimele, de un management extraordinar de bun al tehnocraţilor', a afirmat premierul Grindeanu.
Vicepremierul Sevil Shhaideh a precizat că anul trecut au fost lansate două axe, 4.1 şi 4.2 ale Programului Operaţional Capital Uman (POCU) care vizează comunităţile vulnerabile, depunerea de proiecte desfăşurându-se pe MySmis în perioada 16 mai-15 septembrie.
'La un moment dat, a existat un anunţ pe facebook al fostului ministru pe 8 septembrie prin care beneficiarii erau invitaţi să nu mai depună proiecte în MySmis. În 4 ianuarie, când am ajuns la minister, niciun proiect nu fusese analizat sau citit. În această perioadă, Autoritatea de Management a reuşit să evalueze 312 proiecte. S-a constatat că utilizând acel comunicat de presă nu s-au încărcat în programul informatic documentele necesare verificării eligibilităţii exact cum prevedeau ghidurile din momentul respectiv, iar din cele 312 proiecte au trecut în evaluare doar 63 de proiecte', a afirmat Shhaideh.
Ea a precizat că vineri dimineaţa a dispus Corpului de control al ministerului pe care-l conduce o verificare a situaţiei şi că săptămâna viitoare apelurile de proiecte se vor redeschide pe cele două axe ale POCU.
'Ca să putem da o şansă tuturor comunităţilor, în 31 martie se va redeschide apelul cu toată suma, astfel încât să aibă o şansă orice proiect care a fost respins din cauză că nu au fost depuse toate documentele în sistem informatic. Va fi practic doar o încărcare în sistem informatic. Regulamentele europene în schimb trebuie respectate, chiar dacă am fost un guvern tehnocrat, trebuia să respectăm un regulament european şi nu să facem reguli de accesare a fondurilor europene prin comunicate pe facebook. Nu aşa se face managementul fondurilor europene', a precizat Shhaideh.
Potrivit vicepremierului, bugetele alocate pe cele două axe din POCU nu se vor schimba.
Premierul Sorin Grindeanu, miniştri şi senatori PSD, alături de preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, s-au aflat joi şi vineri la Tulcea pentru a discuta probleme cu care se confruntă autorităţile judeţului
Comentează