DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sorin Grindeanu știa de miercuri despre greva STB: 'Am fost informat pe surse'. Ministrul Transporturilor îndeamnă la dialog

Facebook
Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că a aflat "pe surse" cu 24 de ore înainte de declanşarea grevei de la STB şi s-a asigurat că metroul va funcţiona în aceste zile. Grindeanu a precizat că este nevoie de dialog între administraţia locală şi liderii celor care protestează.

Sorin Grindeanu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Timişoara, că s-a asigurat că metroul, care ţine de Ministerul Transporturilor, nu va intra în grevă.
"Am fost informat cu o zi înainte, cu 24 de ore înainte, despre intenţia, pe surse venită, intenţia celor din Bucureşti de a face grevă. STB se numeşte societatea care ţine de Consiliul General. M-am asigurat că ceea ce ţine de Ministerul Transporturilor, metroul, să funcţioneze. Pentru că dacă intra şi metroul în grevă...”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a precizat că este nevoie de dialog între administraţia locală şi liderii sindicali.
"Am avut şi eu parte de o grevă a CFR, la finalul anului trecut, care a durat câteva ore, dar care a bulversat tot traficul. M-am întâlnit cu liderii sindicali. Numai săptămâna aceasta m-am întâlnit cu cel puţin 10 lideri sindicali din domeniul transporturilor. E nevoie de dialog, nu poţi să tratezi lucrurile în forţă. Soluţia potrivită e să ai dialog cu partenerii. Poate nu au dreptate sută la sută, dar poate au dreptate 50-10 la sută. Ca sfat, i-aş îndemna să se aşeze la masa dialogului pentru că Bucureştiul e blocat. Norocul e că metroul funcţionează, nu e în grevă”, a declarat Grindeanu.

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti au continuat şi vineri protestul, astfel că nicio maşină nu a ieşit pe traseu, deşi există o decizie executorie a instanţei prin care greva este suspendată, fiind declarată ilegală.

Directorul general al societăţii, Adrian Criţ, a declarat la Digi 24 că situaţia este aceeaşi ca în ziua precedentă, acuzând încălcarea contractului colectiv de muncă. Protestatarii cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi creşterea salariilor, dar şi demisia directorului, dacă nu poate răspunde solicitărilor lor. Primarul Capitalei se află la sediul STB pentru negocieri.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.