Sorin Oprescu, acțiune radicală, după ce a fost denunțat la DNA

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 29-03-2015

Actualizat: 29-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, reacționează rapid, după ce Arhiepiscopia Romano-Catolică din București l-a denunțat la DNA. Oprescu susține că această acțiune a monseniorului de la Catedrala Sfântul Iosif din Capitală reprezintă ”o formă de presiune” și îl va da în judecată pe acesta.

Citește și: Sorin Oprescu a fost DENUNȚAT la DNA

”Pentru vorbele otrăvite care sunt scrise acolo, cu tot respectul pentru monsenior, mă voi duce să mă plâng și eu de denunț calomnios”, a declarat Sorin Oprescu, la Pro TV.

Primarul general a explicat că, în acest moment, nu poate dărâma clădirea Cathedral Plaza pentru că are nevoie de o decizie definitivă a instanței, decizie pe care în acest moment nu o are la mână.

Oprescu a precizat că a discutat cu specialiștii și demolarea clădirii în acest moment ar duce la probleme și mai mari. ”Dacă dau jos doar capacul acelei clăridi, să spun de la etajul 6-7 în sus, atunci riscăm să se producă o alunecare de teren și Doamne ferește, că nu vrem să se întâmple nimic cu Catedrala”, a precizat primarul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri