Lucrurile par însă să se fi schimbat în relația dintre Sorin Oprescu și alianța PSD-PC-UNPR. La mega-showul de lansare a candidaților și la Congresul PC, Sorin Oprescu a fost ținta unor înțepături din partea liderilor alianței.
Primul care a ieșit la atac împotriva lui Sorin Oprescu a fost Daniel Constantin. “Peste o ora o sa inceapa votul. Facem un Congres mai comasat asa. L-am invitat pe domnul Oprescu. Ma bucur ca nu a ajuns si domnul Oprescu, riscam un conflict in aliante”, a spus Constantin.
La final, liderul PC a ținut să mai arunce o săgeată. ”Am vorbit cu domnul Oprescu. A auzit că aici se lansează candidați și mi-a promis că în jumătate de oră ajunge”.
Sorin Oprescu a fost ținta unei înțepături și din partea președintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea, care l-a atacat chiar la temelia platformei sale electorale, cea de independent.
”Sorin Oprescu, un PSD-ist puțin mai independent sau un independent social-democrat”, l-a prezentat Dragnea pe Oprescu.
Comentează