Sorin Ovidiu Vîntu îl critică dur pe Traian Băsescu, pe care îl acuză că ar fi pus serviciile române de informații în mâinile SUA și a permis ca SRI să fie condus de FBI. Vîntu spune că America efectiv a condus România în vremea lui Traian Băsescu.
„Băsescu a pus la dispoziție Americii serviciile de informații române. Altfel încât serviciile de informație române au fost coordonate de FBI. Mai departe. Serviciile de informație române coordonate de către FBI au penetrat toate instituțiile statului român.
Acesta a fost modul prin care americani au condus România la vremea aceea. Acum nici măcar nu mai au nevoie de serviciile secrete pentru că acolo s-a văzut în timp că nu sunt numai ofițeri subordinate Americii, mai sunt și subordonați Franței, mai sunt subordonați și Germaniei, adică niște nenorociți care s-au vândut pe doi bani, probabil că și albanezii au cumpărat serviciile de informație română.
Repet, Băsescu a fost un instrument de doi bani. Dar care și-a făcut treaba, de-aia e în libertate. (…) A vândut această țară pentru a-și putea păstra funcția și libertatea. Este cel mai mare trădător pe care România l-a avut după Pacepa”, a afirmat Sorin Ovidiu Vîntu, în exclusivitate la Realitatea Plus.
Comentează