Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sorina Pintea, după controlul inopinat la Ploieşti: Spitalul nu era curat, iar medicii nu fac faţă

MSF
Sorina Pintea

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, sâmbătă, că în urma controlului pe care l-a efectuat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a constatat că acesta "nu era curat", iar "medicii nu fac faţă", precizând că vor urma şi alte astfel de controale.

Citește și: Vești bune! Mii de angajați vor avea parte de încă o zi liberă- Când se va întâmpla asta

Pintea a afirmat că a efectuat vizita la respectiva unitate medicală, întrucât în ultima perioadă a avut destul de multe reclamaţii referitoare le ce se întâmplă la unitatea de primiri urgenţe.

"Am decis să merg la faţa locului să văd exact ce se întâmplă. Şi se întâmplă", a spus ministrul Sănătăţii, la Antena 3.

Ea s-a referit punctual şi la neregulile care i-au fost semnalate.

"Modalitatea în care pacienţii sunt trataţi, modul în care li se vorbeşte, comportamentul cadrelor medicale faţă de aceştia. Pe de altă parte şi probleme de natură administrativă. Nu mă aşteptam ca într-o unitate medicală din România secolului XXI (...) să găsesc mizerie. Spitalul nu era deloc curat, inclusiv în secţiile care erau renovate. Există o parte a spitalului care urmează să intre în renovare, inclusiv unitatea de primiri urgenţe, dar chiar partea renovată nu era curată", a declarat Pintea, întrebată care au fost cele mai grave acuzaţii vizavi de ce se întâmplă acolo.

Ministrul a povestit că în momentul în care a intrat în Ploieşti, l-a sunat pe preşedintele CJ spunându-i că doreşte să se întâlnească cu acesta în faţa spitalului.

"Ne-am întâlnit şi am intrat. (...) Am intrat în zona în care erau aparţinătorii aşteptând pacienţi. Pacienţi nu erau în aşteptare şi am întrebat aparţinătorii de câtă vreme stau. O doamnă mi-a răspuns - era ora 12,00 (noaptea - n.r.) că stă de la ora 9 şi nu mai are veşti de la soţul ei care venise pentru un computer tomograf. La fel, un alt cuplu care stătea acolo spunea că, de asemenea nu mai are veşti de un anumit interval de timp", a detaliat Pintea.

Ea a relatat că a găsit o serie de nereguli în UPU de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

"Am intrat în UPU, din păcate medicii erau foarte ocupaţi, era multă lume, asta este adevărat, UPU care are nevoie de renovare. (...) I-am întrebat dacă există asistenţi sociali, persoane dedicate care să informeze aparţinători periodic despre starea pacienţilor. Teoretic, uzanţele spun că din jumătate în jumătate de oră trebuie să ieşi, să informezi, pentru că oamenii sunt îngrijoraţi. Nu există. Există două asistente sociale care sunt angajate în UPU. Apoi am urcat în secţiile renovate ale spitalului, o secţie care are 90 de paturi avea în acest moment 84 de pacienţi, da, foarte mulţi. Eu nu cred că e o scuză să ai mulţi pacienţi şi să nu faci curat aşa cum ar trebui într-un spital. Apoi am urcat în lift şi din greşeală am nimerit la etajul 1, pentru că voiam să cobor, era deja 1 noaptea, şi greşeala a fost perfectă. Am intrat în secţia de neurochirurgie unde o infirmieră spăla pe jos. Am întrebat-o cu ce spală. Cu trei-patru pastile puse în apă, deşi, bineînţeles, trebuie să cunoască procedurile. Acolo era, de asemenea, secţie cu 28 de paturi, dar foarte mulţi pacienţi şi de asemenea, era mizerie. Medicul de gardă spunea că nu au infecţii. Mie greu să cred, cred că nu le raportaţi, nu că nu le aveţi", a declarat Pintea.

Ministrul a anunţat în context că i-a propus preşedintelui CJ demiterea directorului de îngrijiri pentru că, în primul rând, "un spital trebuie să fie curat ca să poată acorda un act medical de calitate".

"În urgenţă sunt foarte mulţi pacienţi. 300 de pacienţi, opt medici. Nu fac faţă, nu au cum. Urgent scoase posturi la concurs. Mi s-a spus că nu vin. Mai insistăm. Opt medici care fac concomitent şi urgenţă şi SMURD nu au cum să mulţumească populaţia. Şi Direcţia de Sănătate Publică să facă un control pentru că a fost în desfăşurare un control, în sensul că din alt judeţ venea la spitalul Ploieşti şi verifica. Eu nu prea cred că au fost", a declarat Pintea.

Întrebată dacă vor urma şi alte controale, ministrul a răspuns: "Cu siguranţă, dar nu în acest weekend".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.