Breaking - Diana Șoșoacă la ieșirea de la PG: Mi s-a adus la cunoștință calitatea de suspect! PG e cea mai coruptă instituție

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 06-10-2025 15:38

Actualizat: 06-10-2025 15:56

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Lidera SOS România, Diana Șoșoacă, acuză că Parchetul General e cea mai coruptă instituție din România. Chemată la audieri într-un dosar amplu legat de negarea Holocaustului, Șoșoacă a izbucnit: ”Parchetul General este cea mai coruptă instituţie a statului român. Parchetul European este cea mai coruptă instituţie a UE. Eu nu am venit aici să stau în genunchi şi nici să mă supun”, a declarat Diana Şoşoacă, luni.

Șoșoacă e urmărită penal pentru 11 infracțiuni

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a urmăririi penale față de o inculpată, membru al Parlamentului European, sub aspectul săvârșirii a 11 infracțiuni.

Conform procurorilor, este vorba de 4 infracțiuni de lipsire de libertate, 4 infracțiuni de promovarea, în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite, prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia și ultraj.

Diana Șoșoacă spune că procurorului îi tremurau mâinile

La Parchetul General, unde a fost audiată în dosarul penal care vizează mai multe infracţiuni între care lipsire de libertate în mod ilegal, negarea Holocaustului, promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid şi crime de război, precum şi a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobeŞoşoacă a susţinut, în faţa susţinătorilor, vorbind la o portavoce, că procurorului care a audiat-o ”îi cam tremurau mâinile”, scrie News.ro.

Șoșoacă are calitatea de suspect

”Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect. Ulterior, după ce mi s-au adus la cunoştinţă faptele şi învinuirile, imediat mi s-a băgat sub nas – deşi trebuia să fiu lăsată să studiez dosarul – o ordonanţă prin care din suspect sunt făcută inculpat”, a afirmat Şoşoacă.

Aceasta a susţinut, de asemenea, că ”procesul va fi unul care se va termina extrem de repede”.

”Au nevoie ca Diana Şoşoacă să intre pentru 25 de ani la puşcărie”, a declarat europarlamentarul.

Diana Şoşoacă a fost aşteptată de susţinători care au aclamat-o şi i-au oferit flori.

Ea a fost citată la Parchetul General şi în 23 septembrie, însă a transmis că nu se poate prezenta, fiind la Bruxelles.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, în 23 septembrie, că solicită Parlamentului European ridicarea imunităţii europarlamentarului Diana Şoşoacă, în cazul căreia procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale pentru mai multe infracţiuni, între care lipsire de libertate în mod ilegal, negarea Holocaustului, promovarea, în public, a cultului persoanelor condamnate pentru genocid şi crime de război, precum şi a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Cazul are legătură cu acuzaţiile din urmă cu patru ani aduse Dianei Şoşoacă şi soţului său, când cei doi soţi ar fi sechestrat şi agresat o echipă de jurnalişti italieni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri